MAGAZIN: Poate deveni ufologia o stiinta? (Autor : DAN D. FARCAS)

Sharon Hill, din SUA, e o jurnalista de stiinta, specializata in domenii de granita, conducand site-ul internet "Doubtful News" pe care promoveaza un "scepticism pozitiv". Intr-un articol din 28 august 2013, din care spicuim mai jos cateva idei, ea se intreba daca poate deveni vreodata ufologia o cercetare de tip stiintific. Ufologia este un pic in criza; - scrie ea - zeci de ani de investigatii ale cazurilor OZN, de catre organizatii private si militare, au dus la rezultate dezamagitoare pentru cei care au crezut ca era ceva de descoperit acolo. Multe dintre figurile istorice ale ufologiei sunt imbatranite sau au murit. Cine face treaba acum? Si ce fac ei de fapt?
Organizatia majora ramasa in SUA pentru investigarea OZN-urilor este MUFON (the Mutual UFO Network - reteaua mutuala OZN). Dar, dupa opinia autoarei, MUFON nu este in forma buna. Misiunea sa declarata este cercetarea stiintifica a rapoartelor OZN. Dar se pune problema daca are capacitatea sa faca aceasta. MUFON, in versiunea actuala, conform unor observatori, este axat pe orice, cu exceptia unei investigatii stiintifice a fenomenului OZN. Calitatea de membru in organizatie s-a degradat si unele grupuri MUFON locale sunt nemultumite. Au fost si dese schimbari in conducere in ultimii ani.
Accentul in filialele MUFON cade pe discutiile privind rapiri extraterestre, teorii ale conspiratiei, hibrizi om-ET, regresie hipnotica, ori amintiri reprimate. Dupa opinia autoarei aceste subiecte trag in jos credibilitatea intregului domeniu, subminand tinta: imbunatatirea investigarii adevaratelor OZN-uri.
Directorul executiv recent numit al MUFON, Jan Harzan, afirma ca ufologia este o stiinta si intentioneaza sa dea din nou un chip stiintific investigatiilor OZN. Un recent simpozion al retelei, tinut in Las Vegas, in iulie 2013, a avut tema: "Stiinta, OZN-urile si cautarea extraterestrilor". Conferinta a inclus prezentari facute de mai multi actuali si fosti profesionisti din domeniul stiintific, dar, conform jurnalistei, nu a furnizat nicio informatie iesita din comun, nici nu a facut ceva deosebit pentru promovarea stiintei.
(Va urma)