Birocratia si problemele administrative, implicarea insuficienta a autoritatilor si legislatia incompleta au facut ca acoperirea vaccinala antigripala in randul populatiei sa scada dramatic in Romania, ajungand la 4,2%, in sezonul 2012/2013. Persoanele de peste 65 de ani, bolnavii cronici, femeile gravide si copiii, care reprezinta principalele grupe de risc sunt expusi unui pericol major in fiecare sezon gripal;
Programul propus poate preveni deteriorarea grava a starii de sanatate a populatiei si poate reduce costurile sistemului de sanatate in conditiile in care vaccinarea antigripala determina reducerea cu 15-44% a consultatiilor si a vizitelor la domiciliu, cu 10-15% a solicitarilor la serviciile de ambulanta si diminuarea cu 18-45% a volumului de concedii medicale pentru gripa si infectii respiratorii acute;
Masurile imediate propuse urmaresc asumarea de catre autoritati a unui calendar fix, multianual pentru achizitia dozelor de vaccin antigripal, imbunatatirea mecanismelor de raportare si monitorizare folosite de medicii de familie, precum si demararea unor campanii de informare a populatiei.
Asociatia PRO IMUNIZARE, in parteneriat cu Societatea Nationala de Medicina a Familiei si Societatatea Romana de Microbiologie anunta lansarea unui set de recomandari pentru un program national eficient de imunizare impotriva gripei. Odata implementat de autoritati, programul propus poate preveni deteriorarea grava a starii de sanatate a populatiei ca urmare a imbolnavirilor de gripa si poate reduce costurile sistemului de sanatate.
Propunerile se bazeaza pe un studiu amplu al factorilor care influenteaza procesul de vaccinare impotriva gripei sezoniere in Romania, al impactul economic al gripei si a identificat principalele disfunctionalitati ale sistemului de vaccinare antigripala din Romania.
"Rata de vaccinare a scazut dramatic in Romania si este datoria tuturor - autoritati, medici, specialisti, societate civila - sa contribuie la evitarea unui dezastru care se poate ivi oricand. Sa nu uitam ca gripa este o boala care poate fi mortala si ca principalele grupe de risc sunt reprezentate de batrani, bolnavi cronici, femei gravide si copii. Suntem la inceputul sezonului gripal si este foarte important sa transmitem un mesaj puternic catre public, medici si institutiile care pot sustine activ procesul de imunizare prin vaccinare", a declarat Dr. Oana Falup Pecurariu, Presedintele Asociatiei Pro Imunizare (API).
Filmul prezentat in cadrul Forumului STOP GRIPA poate fi accesat din link-ul urmator: http://we.tl/BCLKU1Csm8