smartwoman.hotnews.ro / Uneori mi-e greu sa fiu mama (Autoare: Alina Baisan)
Inainte sa devin mama, aveam tot felul de fantezii legate de acest statut. Ma si vedeam cum voi fi cea mai zen femeie din lume, cum pe spatele meu va sta gravat cu litere mari cuvantul echilibru, cum voi zambi detasat in orice clipa la nazbatiile copilului, cum fericirea va fi cuvantul de ordine in viata mea.
Am crezut tot timpul ca mamele stiu ceva in plus fata de restul femeilor, ca detin un adevar fundamental la care noi, restul, nu avem acces. Le vedeam pozele cu zambete de pe facebook, inregistrand fiecare noua achizitie a copilului si imi imaginam ca totul e lapte si miere in casa lor.
Adevarul e ca nimic nu te pregateste cu adevarat pentru mamicie. Nici vorbele prietenelor cu copii, care iti spun cu gravitate ca viata ta, asa cum o stii acum, nu va mai exista! Nici cartile de parenting sau articolele pe care le devorezi, mai ales cand ti se apropie sorocul. Nici propriile observatii ale tinerelor familii din jur.
Credeam, de pilda, ca mamele sunt invincibile, ca, de vreme ce au purtat la ele in burta 9 luni un copil si i-au dat viata, nimic nu le mai poate sta in cale, ca asta le face fiintele cele mai puternice din lume. Mi se parea ciudat, de exemplu, sa vad mame care faceau atatea pentru copiii si familia lor, dar care se plangeau ca nu isi pot infrunta sefii la birou.
Acum stiu ca un copil nu te schimba la modul fundamental nici pe tine ca om, nici pe voi, parintii, ca cuplu. Daca esti un om plin de framantari, copilul iti va genera noi frustrari. Daca ai un cuplu cu probleme, nevoile copilului vor pune paie pe foc peste problemele voastre.
Uneori rabdarea mea de om mare ma paraseste si odata cu ea si logica, si teoriile citite.
Am descoperit repede ca un copil iti provoaca limitele rabdarii. Mai intai sunt plansetele acelea neintelese din primele saptamani cand cel mic se acomodeaza cu lumea in care tocmai a pasit. Dar si tu te acomodezi cu lipsa somnului, cu un corp care stii ca e al tau, dar pare de nerecunoscut si pare sa nu mai revina niciodata la forma lui initiala. Sa nu mai zic de hormonii care inca nu s-au asezat unde trebuie dupa nastere si te fac sa plangi din orice. Si cuplul se acomodeaza in fata noului intrus. Se zice ca atunci cand aduci un copil acasa, e ca si cum ai aduce o amanta cu care trebuie sa locuiti in 3. Sunt noptile acelea cand te prinde rasaritul cu copilul urland in brate si cu mama ta care sta de panda in camera de alaturi, venita chipurile sa te ajute, dar gata oricand sa iti arate ca nu te pricepi, ca stie ea mai bine.
Trece perioada de acomodare si vine epoca in care bebelusul nu vrea decat la tine, cand simpla ta disparitie pret de o secunda din cadru ii provoaca panica, cand descopera mersul si vrea sa urcati aceleasi trepte de zeci de ori si sa va invartiti in cerc, cand nu face aia e indemnul perfect pentru a face lucrul interzis, cand vrea sa repeti aceeasi poveste de zeci de ori. Stiu, am citit si eu teoriile cu parentingul neconditionat, cu rabdarea, cu anxietatea de separare, mi-am facut temele ca parinte, dar uneori rabdarea mea de om mare ma paraseste si odata cu ea si logica, si teoriile citite.

Nu pot sa accept dintr-odata ca acum nu mai sunt de capul meu

I-am zis de atatea ori in gand fetitei mele ca imi vine sa o arunc pe geam, am lasat-o sa se zvarcoleasca in patut cand n-am mai stiut ce sa ii fac, am tipat la ea cand tipa ea la mine. Da, regret ca s-a intamplat asa, dar asta sunt. Am trait timp de 30 de ani fara sa dau socoteala nimanui pentru timpul meu liber. Am facut ce am vrut, am incercat sa am o cariera, o viata sociala plina de experiente care sa ma faca sa simt ca traiesc. Nu pot sa accept dintr-odata ca acum nu mai sunt de capul meu, ca nu mai pot merge la un film cand am chef, fara o intreaga desfasurare de trupe in casa, ca nu mai pot citi o carte, decat in scurtele ragazuri de somn ale copilului, ca viata mea s-a redus la statutul de insotitoare a copilului meu.
- Ia-ti o bona sau du-o la bunici, veti spune.
- Dar vreau sa imi cresc EU copilul, cu tot cu nervi, cu rafuieli, cu crize, cu toata impefectiunea noastra.
Cu atatea teorii de parenting plutind in aer, presiunea de a fi mama perfecta e tot mai mare, nu credeti? Insa mie, uneori, imi e greu sa fiu mama. Iata, am spus-o.