In dimineata zilei de 29 noiembrie a.c., politistii Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Capitalei, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, impreuna cu politisti din cadrul Sectiei 5, Inspectoratului de Politie Judetean Cluj si Serviciului Special de Interventie Rapida, cu sprijinul informativ al Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna, au efectuat perchezitii domiciliare la 8 adrese din Bucuresti.
Perchezitiile au fost efectuate in baza autorizatiilor emise de Tribunalul Bucuresti, pentru punerea in aplicare a unor mandate de aducere, ocazie cu care au fost depistate si conduse la sediul Politiei Capitalei unsprezece persoane, membre ale unei grupari infractionale despre care existau date ca au savarsit infractiuni cu violenta (ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice si vatamare corporala grava), fiind implicati in mai multe altercatii cu membrii altor grupari, pe fondul unor rivalitati locale.
In fapt, la data de 21.09.2011, N. Mihai a depus o plangere penala impotriva lui P. Constantin, M. Alin si A. Ionel care in dimineata zilei de 29 noiembrie a.c., politistii Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Capitalei, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, impreuna cu politisti din cadrul Sectiei 5, Inspectoratului de Politie Judetean Cluj si Serviciului Special de Interventie Rapida, cu sprijinul informativ al Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna, au efectuat perchezitii domiciliare la 8 adrese din Bucuresti.
Perchezitiile au fost efectuate in baza autorizatiilor emise de Tribunalul Bucuresti, pentru punerea in aplicare a unor mandate de aducere, ocazie cu care au fost depistate si conduse la sediul Politiei Capitalei unsprezece persoane, membre ale unei grupari infractionale despre care existau date ca au savarsit infractiuni cu violenta (ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice si vatamare corporala grava), fiind implicati in mai multe altercatii cu membrii altor grupari, pe fondul unor rivalitati locale.
In fapt, la data de 21.09.2011, N. Mihai a depus o plangere penala impotriva lui P. Constantin, M. Alin si A. Ionel care impreuna cu alti faptuitori au savarsit la data de 15.09.2011 o tentativa de omor asupra sa, lovindu-l cu bate, cozi de topoare si alte obiecte contondente.
In urma activitatilor desfasurate de politisti, au fost identificati M. Alin de 22 de ani, L. Leonard de 18 ani, P. Marius de 23 de ani si F. Cezar de 21 de ani, toti din Bucuresti, membrii unei grupari infractionale, implicati in agresiunea sesizată de N. Mihai.



La data de 21.09.2011, Sectia 5 Politie a fost sesizata de catre M. Veronica, P. Nicu si I. Geanina cu privire la faptul ca, in aceeasi seara, patru persoane au intrat, fara drept, in locuinta personala din Bucuresti, sectorul 1, au proferat amenintari, au provocat distrugeri.
Reclamantii au sesizat faptul ca au fost agresati, suferind leziuni pentru care li s-au acordat ingrijiri medicale de catre un echipaj SMURD, refuzand transportul la o unitate medicala. Pentru respingerea atacului, M. Veronica a declarat ca a facut uz de arma de foc, tragand in plan vertical mai multe focuri.
Cu ocazia verificarilor efectuate s-a stabilit ca persoanele indicate ca faptuitori si violarii de domiciliu nu s-au aflat la locul savarsirii presupusei fapte, invinuirea facuta de M. Veronica, P. Nicu si I. Geanina cu privire la comiterea de către cei patru a infracyiunii de violare de domiciliu si loviri sau alte violente este mincinoasa. Totodata, M. Veronica, P. Nicu si I. Geanina au produs si au ticluit probe in sprijinul invinuirii mincinoase facuta de ei insisi: au spart sticle de bere, au provocat scandal, au spart geamuri si au ranit-o pe I. Geanina, totul pentru a sprijini invinuirea nedreapta facuta de ei impotriva celor patru.
Denuntul calomnios savarsit de catre M. Veronica, P. Nicu si I. Geanina este determinat de relatiile de rudenie dintre acestia si invinuitii M. Alin, P. Marius si L. Leonard, invinuirea fiind adusa rudelor partii vatamate N. Mihai pentru a-l face pe acesta sa-si retraga plangerea formulata pentru infractiunea de vatamare corporala grava.
Cercetarile au fost preluate de către Parchetul Tribunalului Bucuresti si sunt continuate cu M. Alin, L. Leonard, P. Marius si M.Veronica in stare de retinere, urmand a fi prezentati Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti cu propunere de arestare preventiva impreuna cu alti faptuitori au savarsit la data de 15.09.2011 o tentativă de omor asupra sa, lovindu-l cu bate, cozi de topoare ti alte obiecte contondente.
In urma activitatilor desfasurate de politisti, au fost identificati M. Alin de 22 de ani, L. Leonard de 18 ani, P. Marius de 23 de ani si F. Cezar de 21 de ani, toti din Bucuresti, membrii unei grupari infractionale, implicati in agresiunea sesizata de N. Mihai.



La data de 21.09.2011, Sectia 5 Politie a fost sesizata de catre M. Veronica, P. Nicu si I. Geanina cu privire la faptul ca, in aceeasi seara, patru persoane au intrat, fara drept, in locuinta personala din Bucuresti, sectorul 1, au proferat amenintari, au provocat distrugeri si i-au lovit.
Reclamantii au sesizat faptul că au fost agresati, suferind leziuni pentru care li s-au acordat ingrijiri medicale de către un echipaj SMURD, refuzad transportul la o unitate medicala. Pentru respingerea atacului, M. Veronica a declarat ca a facut uz de arma de foc, tragand in plan vertical mai multe focuri.
Cu ocazia verificarilor efectuate s-a stabilit ca persoanele indicate ca faptuitori ai violarii de domiciliu nu s-au aflat la locul savarsirii presupusei fapte, invinuirea facuta de M. Veronica, P. Nicu si I. Geanina cu privire la comiterea de catre cei patru a infractiunii de violare de domiciliu si loviri sau alte violente este mincinoasa.
Totodata, M. Veronica, P. Nicu si I. Geanina au produs si au ticluit probe in sprijinul invinuirii mincinoase facuta de ei insisi: au spart sticle de bere, au provocat scandal, au spart geamuri si au ranit-o pe I. Geanina, totul pentru a sprijini invinuirea nedreapta facuta de ei impotriva celor patru.
Denuntul calomnios savarsit de catre M. Veronica, P. Nicu si I. Geanina este determinat de relatiile de rudenie dintre acestia si invinuitii M. Alin, P. Marius si L. Leonard, invinuirea fiind adusa rudelor partii vatamate N. Mihai pentru a-l face pe acesta sa-si retraga plangerea formulata pentru infractiunea de vatamare corporala grava.
Cercetarile au fost preluate de către Parchetul Tribunalului Bucuresti si sunt continuate cu M. Alin, L. Leonard, P. Marius si M.Veronica in stare de retinere, urmand a fi prezentati Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti cu propunere de arestare preventiva.