Gabriela Firea: " Rosia Montana este parte din tara in care m-am nascut, in care traiesc, impreuna cu familia si prietenii mei, si in care imi doresc sa traiasca si copiii copiilor mei"

Recent, am fost in Muntii Apuseni, in Tara Motilor...am plecat cu o oarecare speranta in suflet si m-am intors cu deznadejde...pe drumul de intoarcere, am intalnit nenumarate camioane care transportau falnicii nostri copaci, taiati din padurile aflate in Muntii Apuseni. Parca era un cortegiu, in drumul sau funebru spre cimitir. Iar noi, cei care ne aflam in masinile ce rulau pe sosea, eram sau paream, atat de indiferenti..m-am simtit neputiincioasa, vazand cum incet, incet, de mai bine de 20 de ani, padurile noastre dispar iar noi suntem nepasatori.
Plecasem din Bucuresti, catre Rosia Montana, unde se afla, ascuns in munti, aurul galben. Iar acum, durerea era dublata, de ceea ce se vedea. Pe langa aurul galben care ar urma sa plece de la noi, aurul verde ne pleaca, zi de zi, de peste 20 de ani, luandu-ne aerul, sanatatea, energia, ramanandu-ne piscurile golase care ne privesc acuzator.
Cei de dupa noi vor arunca cu vorbe de ocara asupra noastra pentru ca nu am fost in stare sa ne aparam, sa ne pastram padurile seculare. Am plecat in Tara Motilor pentru a-mi forma o parere despre situatia de acolo. Tot drumul imi veneau in minte versurile lui Octavian Goga : "Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta". Imi rasuna in minte intrebarea de ce trebuie sa ne vindem toate resursele? Si parca o voce a destinului national imi raspundea: pentru ca suntem prea saraci, mici, neputiinciosi, si pentru ca a intrat vrajba in noi. Oamenii de acolo si din imprejurimi sunt ori pro, ori contra exploatarii miniere aurifere. Nu cred ca sunt multi indiferenti. Lipsa locurilor de munca, saracia, ii fac pe unii sa zica da. Cei care mai au un orizont al existentei zic nu proiectului.
Cred ca Romania pitoreasca trebuie pastrata asa cum am primit-o de la strabunii nostri, intacta. Numai ca omul politic din mine, senatorul, imi ridica si alte teme, de genul : ce facem pentru oamenii din Rosia Montata si din zonele invecinate? Cum le schimbam viata in bine, fara a schimba Romania mostenita de noi? Asta este drama! Cum sa faci bine, fara sa faci rau?
Ii apreciez pe cei care lupta pentru o Romanie curata, verde, pentru bogatiile naturale, atatea cate mai sunt dar si pentru aerul nostru curat, macar in zonele montane. Dar atat timp cat o fac civilizat, fara violenta fizica si verbala, fara jigniri, si daca se poate cu argumente.
Ii admir pe cei care, in locul a ceva rau, pun ceva bun si asta o fac cat se poate de repede. Imi plac oamenii politici care gasesc solutii si nu cei care se ineaca in demagogie.
Rosia Montana este parte din tara in care m-am nascut, in care traiesc, impreuna cu familia si prietenii mei, si in care imi doresc sa traiasca si copiii copiilor mei.
Ma doare sufletul pentru fiecare particica din Romania care se distruge, care pleaca de la noi, fara a se mai intoarce vreodata si, mai ales, pentru cei care gasesc ca solutie a rezolvariii situatiilor de acest, razboiul. Sunt un pacifist si un ecologist lucid.