La data de 12 decembrie 2010, in jurul orei 10.40, N. NICUSOR de 21 de ani din jud. Ilfov, a condus un autoturism marca BMW, pe str. Ceahlau dinspre str. George Valsan catre Calea Crangasi, iar cand a ajuns in apropierea intersectiei cu str. Nicole Oncescu, nu a acordat prioritate de dreapta la efectuarea virajului stanga, pentru a parca autoturismul si a
acrosat o motocicleta marca Kawasaki, condusa de T. GRIGORE de 27 de ani din Bucuresti, care circula din sens opus.
Din impact motociclistul a pierdut controlul asupra ghidonului, a cazut pe carosabil si a intrat in coliziune cu un autoturism marca Volkswagen, care se afla parcat, iar motocicleta dezechilibrata si fara conducator a intrat in coliziune cu un autoturism marca Dacia Logan, pe care l-a impins intr-un autoturism marca Chevrolet Laceti, ambele fiind parcate.
Din accident a rezultat ranirea grava a conducatorului moto care a ramas internat la spital.
Conducatorul auto N. NICUSOR a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero, fiindu-le recoltate ambilor conducatori probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
La spital, datorita complicatiilor medicale survenite, victima a decedat.
In cauza s-a intocmit dosar de cercetare care va fi inaintat spre
solutionare Biroului Cercetari Infractiuni Rutiere din cadrul Brigazii Rutiere.