Desi 2016 nu a fost un sezon foarte bun pentru pilotul Daniel Onoriu, el avand un accident de motocicleta chiar la jumatatea campionatului, se pare ca in viata de zi cu zi sportivul o duce destul de bine. A trecut de la pasiunea pentru doua si patru roti si si-a indreptat atentia catre diamante. Aflat la un eveniment la Valcea la petrecerea unei firme de bijuterii, Onoriu nu s-a putut abtine si a umplut de cadouri atat pe iubita sa Simona, cat si pe fiica sa de 18 ani, Andreea.
Si asa vine perioada cadourilor de sarbatori si cum ele sunt cele mai importante femei din viata mea, m-am gandit ca cele mai potrivite cadouri sunt bijuteriile, mai ales ca nu isi pierd niciodata valoarea. Incerc sa imi invat fiica sa nu cumpere lucruri pe care sa le poarte doar o data si sa le arunce, chiar daca sunt aratoase, ci sa prefere lucrurile de calitate si care sa poata fi folosite si peste ani. As fi luat si mamei mele ceva, dar mama nu poarta bijuterii.