Senatorul Mihai FIFOR, Liderul Grupului PSD din Senat, a sustinut o declaratie politica intitulata: Criza refugiatilor: provocare politica majora pentru UE. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Pe parcursul ultimelor luni, am asistat cu ingrijorare crescanda la acutizarea dramatica a crizei imigrantilor. Zeci si sute de mii de oameni incluzand, nu de putine ori, familii intregi cu copii minori, au luat cu asalt portile Europei incercand cu disperare sa evadeze din infernul unor conflicte sangeroase si al unor crize care par fara de sfarsit.
Milioane de cetateni ai Siriei si Irakului au fost obligati sa-si abandoneze caminele si sa incerce, sub presiunea terorii si a actiunilor agresive ale gruparii fundamentalist - islamiste Da'esch, sa-si gaseasca scaparea pentru ei si familiile lor pe teritoriul tarilor din jur, fie ca este vorba de Turcia (unde s-ar afla deja, potrivit autoritatilor de la Ankara, peste 2 milioane de refugiati), Iordania sau Liban, fie chiar de unele state UE. Astfel, potrivit datelor furnizate de FRONTEX (Agentia europeana pentru gestionarea cooperarii operationale la frontierele externe ale UE ) , cele mai afectate state UE sunt Grecia (210.000 imigranti in 2015, dintre care aproape 110.000 in iulie si august), Italia (160.000 in 2015, peste 40.000 in iulie si august), Ungaria (148.000 in 2015, aproape 80.000 in iulie si august).
Asistam, asadar, la un veritabil dezastru umanitar, fara precedent in epoca moderna, precum si la o provocare politica majora pentru UE, o criza care ridica probleme uriase in plan economic si social nu doar pentru statele membre direct vizate, ci pentru Uniunea Europeana, ca intreg.
Pe cale de consecinta, UE nu mai poate asista pasiva la deterioararea continua a situatiei si la valurile nesfarsite de imigranti sositi din Orientul Mijlociu si Nordul Africii, amenintand securitatea si stabilitatea tarilor noastre. Consider ca o solutie politica comuna convenita la nivel UE in criza imigrantilor ar trebui sa ia in considerare atat masuri urgente pe termen scurt, vizand gestioarea crizei sociale si umanitare create in statele UE confruntate cu fluxurile masive de imigranti, cat si pe termen mediu si lung, cu accent pe combaterea cauzelor profunde ale situatiei.
In ceea ce o priveste, Romania si-a exprimat din primul moment solidaritatea cu celelalte state membre ale UE si s-a pronuntat in favoarea adoptarii, la nivel UE, de masuri coerente in legatura cu gestionarea concertata si eficienta a problematicii complexe a crizei imigrantilor.
O asemenea abordare la nivel UE ar trebui sa se fundamenteze pe dialog si consultare intre Statele Membre si, mai ales, pe o viziune politica si strategica comuna si clara privind solutionarea pe termen mediu si lung a crizei refugiatilor, dincolo de solutiile de moment legate de solutionarea urgentei umanitare. In acelasi timp, strategia UE in domeniu ar trebui sa vizeze problematica de ansamblu a imigratiei si azilului in spatiul UE, inclusiv reforma Sistemului Schengen, a carui existenta a fost pusa oricum sub semnul intrebarii sub impactul valurilor uriase de imigranti care au asaltat continentul european.
Consider ca orice solutie viabila in materie va trebui sa aiba in vedere ideea de cote voluntare de refugiati, auto-asumate de catre Statele Membre, in acord cu conditiile concrete si capacitatile efective de gazduire si gestionare existente in statele respective.
In acest context, doresc sa salut initiativa convocarii, la 8 septembrie a.c., sub egida Parlamentului Romaniei, a Comisiilor reunite pentru Politica Externa, Ordine Publica si Siguranta Nationala, Afaceri Europene, respectiv a Comisiei speciale comune pentru aderarea la spatiul Schenghen, intr-o sedinta comuna cu reprezentanti ai Presedintiei si Guvernului, inclusiv ai MAE pe tema fenomenului migratiei. Salut, totodata, decizia adoptata, cu acest prilej, privind infiintarea, in regim de urgenta, la nivelul Parlamentului a unei comisii / subcomisii specializate pe problematica migratie, azilanti si refugiati, avand drept obiectiv monitorizarea stransa a chestiunilor respective, inclusiv din perspectiva ajustarii si armonizarii legislatiei nationale in domeniu cu normele adoptate la nivel UE.
Imi manifest, in acelasi timp, deplina incredere ca reuniunea CSAT, din 17 septembrie a.c., va adopta o pozitie nationala consolidata in domeniu, in acord cu punctele de vedere deja exprimate la nivel de Presedinte, Prim Ministru, precum si de liderii principalelor partide politice.