Administratia Nationala de Meteorologie A EMIS pentru orele urmatoare o avertizare COD GALBEN de precitiatii in principal pentru judetele din sudul tarii, sudul Moldovei, Muntenia si Dobrogea, a anuntat, la Guvern, conducerea ANM.
ANM a anuntat, pentru intervalul 24 ianuarie ora 18 - 25 ianuarie ora 08, cod galben de precipitatii.
Incepand din seara zilei de joi, in sudul si sud-estul tarii vor fi precipitatii insemnate cantitativ, local peste 25 l/mp, predominant sub forma de ploaie in jumatatea de sud a Munteniei si in Dobrogea, mixte in primele ore si apoi ninsoare in sudul Banatului, Oltenia si nordul Munteniei. Pe arii restranse se va semnala polei.
In toate aceste regiuni, vantul va avea intensificari sustinute, cu viteze ce vor depasi la rafala 50...60 km/h.
In judetele din jumatatea de sud a Moldovei, in zona Carpatilor de Curbura si a Muntilor Bucegi va ninge, vantul va depasi la rafala 70 km/h si va fi viscol cu precadere in a doua parte a noptii de joi spre vineri.
Pentru intervalul 25 ianuarie ora 08 - 25 ianuarie ora 20, ANM anunta tot Cod Galben:
Pe parcursul zilei de vineri va ninge viscolit in Moldova, centrul si estul Munteniei, Dobrogea si in zona Carpatilor Orientali. In Delta Dunarii si pe litoral, in primele ore vor mai fi precipitatii mixte si izolat polei.
Viteza vantului la rafala va depasi 60...70 km/h indeosebi in sud-estul tarii.
Nota: Incepand din noaptea de vineri spre sambata si pana duminica, temporar vor mai fi ninsori si intensificari ale vantului cu deosebire in sud-estul teritoriului.
"Aceasta este prima avertizare de joi seara pana vineri seara, numai ca nu se opreste aici. Vineri dimineata vom emite o a doua avertizare, dar nu putem sa ne asumam responsabilitatea sa o publicam de acum, pentru ca se actualizeaza si vom preciza zonele vineri dimineata pentru sambata si duminica", a spus seful ANM, Ion Sandu.