Infobrasov.net: Adevarul pe care nemtii nu vor sa-l stii despre ei!

Guvernul federal a aprobat, dupa repetate amanari, controversatul raport privind saracia in Germania. Desi ar fi fost cozmetizat, "cenzurat" chiar, dupa cum sustin numerosii sai critici, documentul e alarmant.
"Saracii devin tot mai saraci, iar cei bogati tot mai instariti" - o astfel de constatare nu mai poate fi citita in actualul raport guvernamental privind saracia in Germania. In schimb, documentul atrage atentia asupra sanselor suplimentare pe care oamenii le au in vederea ameliorarii pozitiei lor sociale.
Opozitia a ripostat ferm, acuzand guvernul ca ar "infrumuseta realitatea". Realitatea e, si asta nu poate ascunde Raportul, ca, pe mai departe, intre 14 si 15 la suta din cetatenii germani sunt amenintati de saracie. Aceasta, in ciuda evolutiilor pozitive din economie si de pe piata muncii.
Raportul mai releva ca cei mai bogati dintre germani - 10 procente din totalul populatiei - se bucura de aproximativ 53 la suta din intreaga avutie net la nivelul tarii. In schimb, jumatatea de jos a populatiei nu dispune decat de un procent. O concluzie fireasca precum "proprietatea privata e impartita foarte inegal in Germania" a fost totusi stearsa din raportul initial. Ministrul Economiei, liberalul Philipp Rosler, a impus cateva modificari ale raportului intocmit de ministrul federal al Muncii, Ursula von der Leyen (CDU). Politiciana crestin-democrata a explicat miercuri ca intarzierea publicarii raportului se datoreaza faptului ca, intre timp, ar fi survenit noi date statistice. De pilda cele oferite de Institutul de Studii Economice, DIW, care a constatat ca in 2011 clivajul dintre bogati si saraci nu s-a amplificat.

Raport cosmetizat

Incepand din 2001, guvernul de la Berlin da publicitatii, la fiecare patru ani, un astfel de Raport referitor la situatia economica si sociala a germanilor. Actualul document, intrunind nu mai putin de 548 de pagini, urma sa fie prezentat in toamna anului viitor.
Din septembrie, insa, diferitele ministere n-au reusit sa cada de acord asupra Raportului, criticat de opozitie inca din start, dupa ce se aflase ca textul fusese modificat in cadrul Ministerului Economiei si anume in unele puncte esentiale.
Vicepresedintele grupului parlamentar social-demcorat, Hubertus Heil, a atacat dur guvernul Merkel, spunand ca acesta a cedat presiunilor partenerului de coalitie liberal, FDP, cosmetizand raportul. Guvernul Merkel "ignora realitatile sociale din Germania si lezeaza sentimentul dreptatii al germanilor". La randul sau, Rosler a ripostat calificand criticile opozitiei drept "retorica electorala".
O propunere oarecum concilianta a avut-o la postul de televiziune ZDF, in chiar ziua prezentarii Raportului, seful ecologistilor germani, Cem Ozdemir. Acesta pledeaza pentru intocmirea Raportului, de acum inainte, de catre o comisie independenta de experti.
Organizatia umanitara pentru copii, Deutsches Kinderhilfswerk, a avertizat ca saracia in randul copiilor a continuat sa creasca. Potrivit celor mai recente date statistice, aprox. 2,8 milioane de copii si tineri de mai putin de 18 ani sunt afectati de saracie.
Critici severe la adresa asa-numitului raport privind saracia in Germania s-au facut auzite si din partea sindicatelor si organizatiilor umanitare. Annelie Buntenbach, membra a prezidiului Uniunii Sindicale Germane, DGB, a precizat ca, desi somajul a scazut in Germania, saracia a luat amploare.