Jurnalul National: 6 caini ridicati in cazul copilului omorat de maidanezi. Unul avea urme de sange

6 caini au fost ridicati de pe proprietatea unei firme, aflata in aproprierea Parcului Tei, unde un copil a fost gasit mort, unul dintre acestia avand urme de sange, a declarat, luni, Razvan Bancescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA).
Razvan Bancescu a spus ca cei 6 caini ridicati de pe proprietatea unei firme din zona Parcului Tei vor ramane in custodia ASPA pana la finalizarea anchetei, urmand sa se verifice daca sunt inregistrati. El a precizat ca pana saptamana trecuta nu figura niciun caine la adresa firmei, de pe stradsa Tuzla.
Coordonatorul de proiect de la ASPA a mai spus ca, mai mult ca sigur, cainii ridicati vor fi eutanasiati.
Bancescu a precizat ca ASPA raspunde de domeniul public, dar de aceasta data au fost stransi caini de pe o proprietatea privata pentru ca este o ancheta in derulare.
Razvan Bancescu a adaugat ca, cel mai probabil, cainii au atacat in haita, pentru a apara proprietatea. El a precizat insa ca acei caini nu aveau ce sa caute acolo, iar gardul care imprejmuia proprietatea nu trebuia sa permita accesul altor persoane.
Potrivit acestuia, copilul de 4 ani a fost gasit mort in apropierea unei anexe a proprietatii, intr-o zona greu accesibila.
Bancescu a mai spus ca Politia trebuie sa spuna cine se face vinovat de aceasta tragedie.
Razvan Bancescu a mai spus ca ASPA nu a mai avut pana acum sesizari de pe strada unde a avut loc incidentul.
Un copil in varsta de 4 ani a murit, luni, dupa ce a fost atacat de caini maidanezi, in apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de 6 ani, a fost muscat de un picior, dar a reusit sa fuga si sa-si anunte bunica.
Initial, oficiali din Politia Capitalei au declarat ca incidentul a avut loc in Parcul Tei.
Ulterior, Primaria Sectorului 2 a precizat, intr-un comunicat de presa, ca incidentul in urma caruia un copil muscat de caini si-a pierdut viata a avut loc pe un teren proprietate privata, de pe strada Tuzla nr. 50, apartinand SC Laguna Tei SRL.
Potrivit unor oficiali din Politia Capitalei, o femeie a sunat la numarul de urgenta 112, in jurul orei 12.22, si a anuntat ca nu-si mai gaseste unul dintre nepoti. Femeia a spus ca se afla in parc, impreuna cu cei doi nepoti ai sai, in varsta de 6 si, respectiv, 4 ani.
Conform declaratiilor femeii, la un moment dat, cei doi copii s-au indepartat de ea si au disparut. In timp ce ii cauta, nepotul de 6 ani s-a intors cu o rana la picior si a povestit ca el si fratele sau au fost atacati de caini. Baiatul a spus ca fratele lui a fost prins de cainii maidanezi.
Femeia a anuntat Politia, copilul de 4 ani fiind gasit mort, intr-un tufis.