Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, dat in consemn la frontiera dupa ce si-ar fi injunghiat nepotul, a fost prins de politisti, sambata seara, in Sectorul 5 din Capitala. Bercea Mondial este audiat la Parchetul Tribunalului Olt.
Interpolul Bercea Mondial a fost prins sambata seara in Bucuresti si dus pentru audieri la Slatina. El este acuzat de tentativa de omor si a fost cautat de politie aproape 48 de ore. Potrivit Agerpres, la sosirea la audieri, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a afirmat ca nu a stiut ca este cautat de politisti.
Bercea Mondial a fost cautat de mascati si la Draganesti-Olt, unde are mai multe case. Interlopul este suspectat de tentativa de omor, dupa ce un nepot de-al sau, Mercedes, l-a acuzat ca l-a injunghiat.
Doi dintre fiii interlopului sustin ca cel care l-a agresat pe Mercedes este de fapt unul dintre fiii minori ai lui Bercea.
Nepotul injunghiat are 17 ani si se afla la spitalul de urgenta din Craiova.
Cazul a scos la iveala balbe ale anchetatorilor.
In timp ce parchetul general a confirmat ca Bercea a fost dat in consemn la frontiera, procurorii de la parchetul Olt au spus ca ei nu au luat o asemenea decizie. Cautat de politistii din mai multe judete, Bercea Mondial l-a sunat pe procurorul de caz si l-a anuntat ca va veni singur la audieri. Nu a venit, in schimb s-a dus politia dupa el, la Bucuresti.