Cotidianul: BBC scrie despre noul Centru Vechi al Bucurestiului

Pentru turistii occidentali care mai vin in Romania

BBC Travel ofera turistilor straini o imagine noua a Bucurestiului, vorbind laudativ despre renovarea Centrului Vechi, despre vestigiile de aici, dar si despre statuia de un gust indoielnic de pe treptele Muzeului National de Istorie si facand o buna reclama catorva localuri din zona.
De regula, turistii nu ofera capitalei Romaniei, Bucuresti, decat o privire in trecere, in drumul lor catre destinatii mai vestite din Transilvania, Bulgaria sau Istanbul. Parerea tipica despre orasul (si depasita acum) este ca e darapanat si murdar si ca nu este mare lucru de vazut decat arhitectura grandomana a fostului dictator Nicolae Ceausescu. Poate ca merita o sedere de o noapte, dar atat.
Acum insa pot fi mai multe motive de a mai zabovi, considera BBC. In ultimul an, autoritatile au finalizat procesul de renovare zonei istorice a Bucurestiului, Centrul Vechi, adaugand un element urbanistic care lipsea inainte: un cartier pietonal fermecator, cu suficiente locuri de distractie pentru a te tine ocupat o zi si cu suficiente baruri si cluburi pentru a te asigura ca nu vei dormi.
Renovarea Centrului Vechi nu a fost o intreprindere usoara, luand aproape un deceniu, dupa un inceput agonizant, in care macaralele si buldozerele au intepenit aici mai multi ani. Primaria si companiile de constructii s-au certat din cauza banilor si acuzatiilor de coruptie, precum si din cauza modului in care urmau a fi relocati rezidentii saraci din zona, inclusiv familii de romi. Intre 2007 si 2011, Centrul Vechi era o zona in care nu aveai unde merge, cu un iluminat public prost si gauri in caldaram acoperite cu panouri de lemn.
Plimbati-va insa acum pe aceste stradute inguste intr-o seara calduroasa de vara si acele zile vor parea foarte departe. In timp ce unele cladiri sunt inca intr-o stare proasta, asteptand proprietari cu buzunare pline si visuri mari, strazile sunt frumos pavate, ornate cu decoratii excentrice, cu anticariate, librariii si teatre si cafenele, baruri si cluburi la fiecare parter al cladirilor. Intr-adevar, Centrul Vechi pare sa fi depasit orice asteptare.
Centrul Vechi, cum arata si numele, se afla in prima zona locuita a Bucurestiului. Cele mai vechi cladiri dateaza din secolele XV si XVI, cand orasul a inceput sa ia locul altor centre, precum fostele capitale Curtea de Arges si Targoviste, pentru a deveni principalul centru urban al Valahiei. In secolele XVIII si XIX, zona a devenit un centru manufacturier, unde indeletnicirile erau pielaria si fieraria. Perioada recenta nu a mai fost atat de buna. Daca Centrul Vechi a supravietuit planului grandios al lui Ceausescu de a rade de pe fata pamantului cat mai mult din Bucurestiul vechi si de a construi noua capitala socialista, zona a decazut intr-o mahala. Multe dintre investitiile acelei perioade au mers catre nordul orasului. Ceausescu nu s-a preocupat de centrul istoric si multe dintre cladirile vechi au fost folosite pentru a adaposti familiile de romi. Toate acestea s-au schimbat cand valoarea istorica si geografica a centrului a fost recunoscuta, in urma cu zece ani.
Incepeti plimbarea pe Strada Franceza, in partea de sud a Centrului Vechi, unde se pot vedea ruinele fostei Curti Domnesti si ale fostei Biserici Domnesti. Curtea era resedinta domnitorilor munteni, inclusiv al nemilosului tanar Vlad Tepes, care mai tarziu a inspirat romanul "Dracula", al lui Bram Stoker.
Municipalitatea are planuri ambitioase pentru Curtea Domneasca, incluzand construirea unui centru de conferinte si un muzeu, iar zona este inca in constructie. Dar pentru modesta suma de trei lei va puteti plimba prin camerele prafuite si sa vedeti ramasitele excavate ale fostei Curti. Exista si o foarte fantomatica statuie a lui Vlad Tepes in mijlocul complexului. Biserica de aici este cea mai veche din Bucuresti, datand din 1546, de pe vremea domnitorului Mircea Ciobanu. Intrarea este gratuita, iar frescele sunt cele originale, din secolul XVI.
Indreptati-va pasii spre nord, pe strazi deosebite precum Covaci si Smardan, sau pe mai conventionala Selari. Multe dintre cladiri sunt din secolele XIX si XX si au placute cu informatii despre cand au fost construite si despre cum au fost folosite. Spre limita nordica a Centrului se afla cea mai deosebita si cea mai mica biserica, Stavropoleos, construita in 1724. Desi biserica este inconjurata de cluburi si baruri, pastreaza o aura mistica. Uitati-va inauntru la frescele incantatoare si la iconostasul sculptat.
Columna lui Traian
La 100 de metri la vest se afla Muzeul National de Istorie, o optiune buna pentru o zi ploioasa, in special pentru cei pasionati de istoria romana. Inauntru este o replica gigantica a Columnei lui Traian din secolul II (originalul se afla la Roma), construita in onoarea imparatului care a cucerit teritoriul actualei Romanii si a supus tribul antic al dacilor, aici aflandu-si originea romanii. Intr-adevar, numele Romania a fost adoptat care recunoastere a legaturilor istorice cu Roma.
Imparatul Traian primeste o prezenatare de vedeta de pe treptele muzeului, sub forma celei mai atragatoare, intr-un mod indoielnic, statui moderne a unui imparat roman. Aici, un Traian de neinduplecat este prezentat nud tinand o lupoaica curios de rigida pe bratele sale. Fotografiati statuia - in scurta sa viata de doar un an a devenit cel mai fotografiat simbol al Bucurestiului.
Restaurante si distractie
Pe langa istorie, Centrul Vechi este plin de mancare si bautura. Daca cautati bucatarie romaneasca, incercati Caru’ cu Bere, o berarie de secol XIX langa Biserica Stavropoleos, in special pentru mancaruri precum sarmalutele cu mamaliga. Nu va speriati de ’’hangitele’’ imbracate in haine populare care mai erup in numere aparent spontane de cancan in unele seri; bucataria clasica este cea mai buna din zona. Faceti o rezervare.
Mancarea turceasca si din Orientul Apropiat este la moda acum in Bucuresti si unul din locurile care ofera un kebab imens si farfurii cu humus este Divan, unde chelnerii in costume otomane impresioneaza multimea. Incercati sa veniti intre orele traditionale de masa, pentru a prinde un loc liber pe terasa.
Barurile, cafenele si cluburile sunt fara numar. Epicentrul actiunii este pe strada Smardan, dar pe orice strada este o optiune fie mai cofeinizata sau mai tare. Atelier Mecanic, de pe strada Covaci, este mai relaxant decat multe altele, cu o multime vorbareata care vine aici pentru decorul de atelier, dar si pentru cafeaua foarte buna si scotch-urile single malt.