voxpublica.realitatea.net: DNA si TVA. Un apel catre dreapta: nu fiti complet penibili
(Autor : Costi Rogozanu)
Tocmai l-am vazut pe Razvan Orasanu - care un an e politician (la PDL), dup-aia e tehnocrat, oengist, dup-aia iar analist etc. - urland ca ce-a facut guvernul cu TVA a enervat Comisia Europeana. Mediafax spune ca e preocupata Comisia. De fapt, s-a enervat un vicepresedinte, Valdis Dombrovskis, baltic ultraconservator asa cum se poarta in zona, care nu stie altceva decit sa repete mantrele dure ale Comisiei.
Acest stil al opozitiei de a rectiona agatandu-se de politicieni la fel de penibili de pe la Bruxelles trebuie sa inceteze. Ai argumente impotriva TVA?, incearca analize si simulari economice, sociale, ideologice, dar terminati fratilor cu stilul denunt european.
Cand o masura care sa ajunga si la cetateni vlaguiti de criza a fost luata, aceasta reducere a TVA pentru alimente, atunci analizele trebuie facute cu maxima precautie. Tocmai pentru ca politicienii au platit factura crizei cu costuri sociale mult prea mari. Ce vad dinspre dreapta - fie ca-i zicem in mod tehnocrat cosiliu fiscal, fie ca sunt ziaristii si analistii arondati viziunii de dreapta-cu-orice-pret - e mai ales reactie impotent-penibila in aceste zile.
Sigur, exista ingrijorarea maxima ca nu iese cum trebuie cu TVA. Ca lantul producatori retaileri va absorbi tot profitul rezultat din mentinerea artificiala a preturilor mari. S-ar putea ca multinationalele sa absoarba mai mult decat antreprenorii locali care se bucura si ei tamp. Insa principala presiune trebuie pusa pentru ca ieftinirea sa ajuna la o masa aflata in pragul saraciei.
Prostia dreptei pare sa fie cu atat mai mare cu cit Ponta le confisca usor chiar afaceristii sustinatori traditionali, dar se mai intimpla ceva: multi din clasa de mijloc tremura de frica precariatului, scaderea TVA ar putea functiona ca o gura de oxigen si pentru ei - Ponta e iubit pe ascuns de multi dreptaci, asta e efectul.
Normal ca un baltic din PPE va vorbi ca un robot al austeritatii merkeliene la care se inchina mai toate partidele, si alea social-democrate. Dar e timpul sa ne uitam la nevoi si sa le dezbatem in consecinta. Iar dreapta e timpul sa iasa dintr-un ridicol si periculos extremism neoliberal.
L-am vazut ieri la Realitatea pe domnul Soviani, cel care castiga sute de mii de euro din contracte cu ASF, spunand ca el oricum nu cumpara carne in plus daca se ieftineste carnea. Pai, omule, nu toti romanii iau atatia bani de la stat ca tine pentru servicii de comunicare!
Ponta trebuie impins de presa, de diverse forte civice spre un minim curent anti-austeritate. El ia astfel de tentative de masuri platindu-i gras sa taca pe marii detinatori de capital. Asta s-ar putea sa ne coste si de aia e bine sa-ti asumi un plan de stanga mai clar. Dar nu-l voi critica de pe pozitii, fie ele si de stanga, cand in sfirsit a facut ce a facut si ar putea obtine o relaxare reala in preturile cosului zilnic minimal.
Si dreapta ar trebui sa invete de la Ponta macar cum se face politica. Nu poti s-o arzi toata ziua cu DNA, mai trebuie sa te preocupe si TVA-ul.