Adrian Nastase a publicat pe Facebook un text intitulat: Pana unde poate merge obraznicia, pe care il puteti citi in continuare.
Am vazut multe in viata dar obraznicie ca in cazul Ancai Petrescu privind asa-zisele drepturi de autor pentru Palatul Parlamentului nu am mai intalnit. Iar impertinenta asta continua si dupa moartea ei. Cu alte cuvinte, daca faci o poza cladirii, trebuie sa dai mostenitorilor ei tantieme.
Din '90 pana in '92, Anca Petrescu s-a ascuns in ceata. Era perioada cand se cerea ca monumentul ei sa fie acoperit cu pamant sau sa fie transformat in tripou mondial. Oricum, nu era realizat decat 60%. Ca presedinte al Camerei Deputatilor, impreuna cu Radu Berceanu, Ion Ratiu si alti colegi, am fost diriginte de santier timp de 4 ani, pentru a muta Adunarea Deputatilor de la Patriarhie in Casa Poporului. Palatul Parlamentului a fost inaugurat in 1997. S-au facut lucrari importante, cu ajutorul a zeci de arhitecti, cu ajutorul armatei, cu ajutorul unor fabrici din tara care au acceptat sa livreze pana la capat comenzile pornite inainte de '89. Politia a recuperat covoare si lampi din cristal care fusesera furate dupa '90, cand cladirea nu a fost pazita.
In anii aceea, Anca Petrescu se tot invartea prin cladire, insistand sa fie continuate lucrarile ca in perioada comunista. I-am explicat o data, de doua ori, ca e vorba de alte functionalitati si ca nu mai exista fondurile nelimitate din perioada Ceausescu. Ii explicam ca nu mai putem pune tone de marmura in wc-uri pentru ca asa fusese facut proiectul initial.
Dupa o vreme, i-am interzis accesul in cladire. Noul parlament avea nevoie de altfele de tipuri de spatii, celelalte institutii adapostite acolo, de asemenea (Curtea constitutionala, Consiliul legislativ, etc). Salile de plen trebuiau sa aiba alta configuratie. Proiectul initial prevedea, spre exemplu, in sala de plen a Camerei Deputatilor, scaune ca la vechile cinematografe. Cand voiai sa iesi,sculai in picioare un rand intreg. Asa ca am luat, personal, modelul salii de parlament din Turcia, am folosit spatarele si sezutul din piele existente si am reconstruit sala in forma actuala.
Mai tarziu i-am explicat Ancai Petrescu ca nu mai are rost sa finalizam apartamentele pentru Ceausescu si pentru invitatii straini. Ceea ce era evident. In zona aceea, am decis crearea unui Muzeu national de arta contemporana, adaugand doua lifturi exterioare care au modernizat cladirea. I-am explicat ca nu mai putem face cadre mari de ferestre din fier, care rugineau si nu etansau spatiile respective. Atunci m-a reclamat la Parchet si ani de zile a trebuit sa dau explicatii in aceasta chestiune. Intre timp, intrase pe sub pielea lui Vadim si il folosea ca sa intimideze. Nu pe mine. Dupa revolutie, planurile care existau la Institutul Carpati fusesera preluate de Anca Petrescu. Nu stiu prea bine cu ce titlu si cum s-a facut privatizarea Institutului. In realitate, fiecare sala, fiecare spatiu din cladire a fost realizat (proiectat) de un alt arhitect. Eu am lucrat mai mult cu arh. Vladescu. Dar erau multi altii. Un rol important a avut si Petre Badea. Rolul Ancai Petrescu, inainte de '89, era acela de interfata a echipei de arhitecti cu Ceausescu. Dar de aici pana la asumarea drepturilor de autor si de imagine. Cred ca reprezentantii Parlamentului au dat dovada, pana acum, de prea mult bun simt. Cred ca povestea asta ar merita o plangere penala din partea Birourilor permanente!