moshemordechai.ro: Benedict

Probabil ca cel mai comentat subiect al zilei a fost abdicarea papei Benedict al XVI-lea. Intr-o ceremonie pentru care nu pot gasi decat un singur epitet, impresionanta, Benedict al XVI-lea a parasit Vaticanul, intrand, conform propriilor spuse, "in ultima etapa a pelerinajului pe acest pamant". Momentul a fost preluat de toate televiziunile planetei, comentat in toate felurile cu putinta, asa ca nu vad ce mi-ar mai fi ramas de spus. Poate ca ceea ce a mai ramas de discutat este legat de reactiile starnite de aceasta abdicare.
Gestul papei, unul de mare noblete si demnitate, a fost citit in tot felul de chei, rastalmacirile nu au lipsit, iar fanaticii teoriei conspiratiei au umplut aerul cu zgomotul lor. Teoria, absurda, cel mai frecvent ventilata a fost aceea ca Benedict ar fi abdicat cedand unui ticalos santaj sau unor enorme presiuni. Nimeni si nimic nu ii poate impiedica pe pasionatii de speculatii sa se avante in orice fel de teorii ale conspiratiei vor fi putut fi nascute de bogata lor fantezie, dar in cazul de fata sustinerea ca papa ar fi abdicat ca urmare a unui santaj este nedreapta si indica o totala necunoastere sau neintelegere a personalitatii complexe a lui Ratzinger.
Mai intai trebui spus ca papa Benedict a fost, in opinia celui care scrie aceste randuri, probabil, unul dintre cei mai straluciti statatori pe scaunul Sf. Petru din ultimele veacuri. Benedict a fost si a ramas, inainte de orice, un carturar, o constiinta framantata. Daca aveti sansa de a citi vreuna din zecile sale de carti veti intalni un ganditor inzestrat cu o uluitoare profunzime, insotita de o rara suplete a limbajului si o rara poezie a expresiei. Eleganta arhitectura a frazei, cuceritoare de multe ori prin simplitatea (dar nu austeritatea!) enuntului nu abandoneaza nicio clipa rigoarea, logica impecabil articulata. Cartile lui sunt un perfect exemplu de mestesugita insotire a ratiunii si esteticii. Si nu e vorba doar despre lucrari teologice! Europe: Today and tomorrow ( de exemplu!) e o carte pe care as recomanda-o oricui se arata interesat de gandirea politica. Spre deosebire de Ioan Paul al II-lea, ilustrul sau predecesor, Benedict al XVI-lea nu a fost un papa traitor din carisma, nici un om hranit cu linistea credintei, la adapostul certitudinii planului divin. Benedict a ramas o constiinta nelinistita, un om plin de intrebari si indoieli, intr-o neincetata cautare de raspunsuri. Fara a-si propune sa revolutioneze dogma a indraznit sa atinga subiecte de neatins pana la el. Pasii (prea mici - dupa unele opinii) facuti sub pontificatul lui au schimbat definitiv Vaticanul.
Imaginea luminoasa a papei Ioan Paul II a ascuns, pana la trecerea sa, marile probleme cu care se confrunta Biserica Catolica: scaderea numarului de credinciosi in lumea occidentala, problemele majore de inadecvare a dogmei cu actualul nivel de cunoastere, deficitul enorm de clerici din Europa, scandalurile de tot felul si asa mai departe. In vreme ce in Asia sau Africa numarul de credinciosi este in crestere, in Europa acesta este intr-o permanenta scadere, devenind in schimb tot mai evidenta patrunderea islamului pe vechiul continent. Acestea au fost problemele cu care s-a confruntat Benedict la inceputul pontificatului sau. Si mare parte din ele nu si-au gasit inca o rezolvare. Marele merit al lui Benedict XVI este acela de a fi acceptat existenta acestor probleme si de a fi discutat despre ele, in incercarea de a gasi solutii.
Inca de la inceputul pontificatului sau, papa Benedict al XVI-lea a anuntat ca nu va ramane in scaunul pontifical decat atata vreme cat puterile il vor ajuta sa slujeasca acest scaun asa cum se cuvine. Declaratii ale sale, in acest sens, au mai existat de-a lungul anilor. Cine l-a urmarit, in toti acesti ani, cine i-a urmarit pozitiile si declaratiile, realizeaza ca Benedict nu era omul care sa poata fi santajat in vreun fel. Nu cred ca are sens sa insist asupra acestui aspect. Abdicarea sa de astazi are o singura evidenta si regretabila cauza: boala. Doar citind si intelegandu-l pe acest om extraordinar care este Joseph Aloisius Ratzinger poti intelege maretia gestului sau. Papa Benedict al XVI-lea nu a fost victima niciunui santaj, nu a cedat in fata niciunor presiuni, ci simtindu-se slabit fizic, pregatindu-se pentru marea trecere, a ales sa nu faca din plecarea sa dintre cei vii un spectacol si a preferat sa se retraga in rugaciune, intre cartile pe care le-a iubit intreaga viata. E un lucru atat de simplu si totodata atat de maret incat e aproape imposibil de acceptat.
Acum urmeaza discutii complicate despre succesiune. Intrebarea care se pune este daca, printre papabili, exista vreunul pentru care Benedict sa isi fi exprimat deja vreo preferinta- lucrul acesta ar cantari enorm. E o intrebare la care nu am raspuns, dar la care as fi tentat, mai degraba, sa raspund ca nu. Favoritii sunt cativa cardinali americani, nigerianul Arinze, brazilienii Evaristo sau Hummes ori italienii Tettamanzi sau Scola. Poate exista tentatia ca acum sa fie ales primul papa ne-european, ceea ce cred ca ar fi o enorma greseala. Acum mai mult ca oricand Europa are nevoie de un papa care sa o reprezinte si cred ca tipul acesta de corectitudine politica (daca putem vorbi aici despre asa ceva) care ar indemna la alegerea unui papa ne-european este cum nu se poate mai pagubos. In opinia mea, la acest moment, solutia cea mai buna ar fi alegerea unui papa italian, pentru o suma de motive pe care nu are sens sa le insir aici. Americanii isi doresc foarte mult sa aseze primul lor om pe scaunul Sf. Petru si, probabil, vor juca puternic in aceasta directie. Discutiile despre acest subiect abia au inceput.
As mai adauga ceva. Papa emerit, Benedict al XVI-lea, se va afla, la momentul marii treceri, in situatia unicat de a putea primi ultima impartasanie din mana unui papa in exercitiu.

P.S. Din multe si complicate motive, discutiile despre reunirea marii biserici a rasaritului cu biserica de la Roma par sa nu se mai incheie niciodata. Nici dogma, nici vanitatile personale ori politele istorice nu cred ca mai au vreo importanta si cu siguranta nu cred ca ii framanta pe credinciosii celor doua biserici. Crestinatatea are, mai mult ca oricand, nevoie de unitate.