Viktor Ianukovici a obtinut 35,39% din voturi duminica, iar Iulia Timosenko, eroina "Revolutiei Portocalii" prooccidentale din 2004, 24,97%, conform rezultatelor oficiale dupa numararea a 90% din buletine. In urma celor doi, fostul bancher Serghei Tighipko, care s-a aflat la un moment dat in ambele tabere inainte de a candida singur, a obtinut 13,07% din voturi si se afla in pozitia de "arbitru". El a refuzat sa faca indemnuri pentru vot in cel de-al doilea tur, afirmand ca niciunul dintre cei doi candidati nu reprezinta "schimbarea". In orice caz, electoratul sau va fi extrem de curtat pana la scrutinul din 7 februarie. El este urmat de fostul presedinte al Parlamentului, Arseni Iateniuk (6,98%), si de presedintele in exercitiu Viktor Iuscenko, erou al "Revolutiei Portocalii", sanctionat dur de alegatori, cu un scor slab de 5,42%. Compatriotii sai nu au facut un mister din profunda dezamagire fata de presedintia sa. Cei doi adversari ramasi in cursa s-au declarat deja siguri de victoria finala. "Ianukovici, care reprezinta cercurile criminale, nu are nicio sansa", a spus duminica seara premierul Timosenko. Ianukovici i-a raspuns politicos, apreciind ca rivala sa pare "in pragul disperarii" si ca primul tur a reprezentat un "referendum" impotriva taberei portocalii.



Ianukovici pare sa-si fi luat acum revansa, dupa invalidarea pentru fraude a victoriei sale la prezidentiale in timpul "Revolutiei Portocalii", care l-a adus la putere pe rivalul sau, Viktor Iuscenko.