Liderul PSD, Mircea Geoana, considera ca intentia Presedintiei de a achizitiona aeronave prezidentiale superdotate demonstreaza ca opozitia presedintelui Traian Basescu fata de promulgarea legii pensiilor si argumentele legate de prudenta financiara reprezinta "o cruda nepasare" din partea sefului statului "fata de milioanele de pensionari pe care i-a amagit cu vorbe-n vant in campaniile electorale". "Valoarea acestor aeronave, estimata la 300 de milioane de euro, este aproape egala cu suma necesara alocarii suplimentare de la bugetul de stat pentru completarea bugetului asigurarilor de stat in vederea acoperirii efortului necesar majorarii pensiilor cu 43% de la 1 ianuarie 2008", afirma Geoana. Presedintele PSD solicita Executivului sa aplice toate prevederile Legii privind majorarea pensiilor, inclusiv pe cele care vizeaza compensarea in bani a tichetelor CFR neutilizate de catre pensionari si acordarea unei pensii suplimentare sotului supravietuitor in valoare de 25% din pensie. Geoana mentioneaza ca legea initiata de PSD si adoptata de Parlament pe 28 iunie 2007 prevede si aceste lucruri, pe langa majorarea pensiilor din sistemul asigurarilor de stat si dublarea pensiilor agricultorilor. Potrivit lui Mircea Geoana, "toate prevederile acestei legi trebuie incluse in bugetul pe anul 2008, iar PSD "va veghea ca acest lucru sa se intample".