Nenumarate fobii ne apasa zilnic, uneori fara sa stim de ce. Ne este teama de orice, avem in permanenta suspiciuni. Multe dintre ele sunt firesti, dictate de instinctul de conservare mereu in stare de alerta. Altele vin din slabiciunile fiecaruia, din acreala cu care privim lucrurile sau din neputinta de a ne explica unele intamplari, pe care le transferam in randul superstitiilor. Sunt insa si fobii care ne sunt inoculate de altii cu intentia limpede de a ne bulversa, de a ne schimba deciziile, de a ne simti permanent intr-o stare de incertitudine. Este vorba de un sistem rafinat de a instaura un soi de teroare, indulcita cu argumente savante si, uneori, cu dovezi naucitoare.
Suntem in campanie electorala si doua fobii se dezvolta accelerat, alimentate prin tot felul de canale, care duc in subterane de-a dreptul tenebroase. Atat de mult am fost pisati la cap incat intr-adevar ni s-a facut teama ca alegerile vor fi fraudate si ca batalia politica se va transa doar prin santaj. Politicienii se intrec in a ne convinge ca ei n-ar exista daca n-ar fi santajabili. Tema santajului a fost aruncata pe piata de Traian Basescu la o zi dupa retragerea din cursa prezidentiala a lui Theodor Stolojan. El spunea ca starea de sanatate a liderului liberal este o bagatela fata de presiunea la care a fost supus prin santaj. Din acel moment, bolovanul santajului a tot crescut si a atins in acest moment dimensiuni colosale.
Un apropiat al aceluiasi Basescu, Cozmin Gusa, ne explica deunazi ca santajul este chiar ratiunea de a fi a unui partid, liantul care ii tine alaturi pe membrii acestuia. Fiecare il are la mana pe celalalt cu ceva si prietenia dintre ei este cu atat mai solida cu cat elementele (dosarele) de santaj sunt mai consistente. Seninatatea si logica aproape impecabile cu care prezenta Gusa astfel de lucruri abominabile te faceau sa crezi ca ai in fata un filozof sau macar un politolog de marca, si nu un politician care isi cauta un loc sub soare.
Gusa a fost om de presa si nimeni nu l-ar crede ca a intrat in politica fara sa stie aceste lucruri, pe care le povesteste convingator, dar fara sa convinga ca ar fi oripilat, ca traieste intr-o dimensiune insuportabila. Cand e vorba de dovezi concrete despre ceea ce a vazut si auzit prin sediile de partid prin care a trecut, devine discret si se rezuma sa fie doar aluziv. Adica stiu eu ce stiu si numai cand o veni momentul “pac la Razboiul“. Discretia si bunul-simt pe care le afiseaza sunt, pana la urma, un camuflaj care are forma sau care suna ca un santaj.