Angajatii din domeniul energiei, petrolului si gazelor sunt nemultumiti de modul in care decurg negocierile pentru realizarea noului Contract Colectiv de Munca (CCM) la nivel de ramura. Liderul Sindicatului Olt Electrica, Mugurel Naie, a spus ca patronatul nu vrea sa pastreze actualele prevederi ale CCM, intentionand sa elimine unele drepturi ale lucratorilor din domeniu, dar si unele prevederi cu privire la desfasurarea activitatilor sindicale. "CCM la nivel de ramura expira pe 12 februarie. Noi am inceput negocierile cu patronatul inca din luna decembrie a anului trecut, insa nu am ajuns la o intelegere pana acum. Nu cerem decat prelungirea contractului actual pe inca un an", a spus liderul de la Olt Electrica. Pe de alta parte insa, reprezentantii patronatelor vor sa scoata din CCM actual coeficientii de ierarhizare din sistemul de salarizare. Prin aceste modificari se urmareste o crestere salariala individuala, nu unitara, asa cum prevede actualul contract. De asemenea, prevederile legate de unele facilitati acordate sindicatelor ar trebui scoase din contractul lucratorilor din domeniul energiei, petrolului si gazelor, spun patronatele. Aceste facilitati se refera in primul rand la sediul sindicatului si la orele din programul obisnuit de lucru alocate liderilor pentru activitatile sindicale. Sindicalistii spun insa sa nu sunt de acord cu varianta patronatelor, considerand ca se urmareste obstructionarea activitatii sindicatelor. "În cazul in care nu vom cadea la un acord pana pe 12 februarie, vom deschide un conflict de interese cu patronatul. Suntem dispusi sa recurgem chiar si la miscari de protest, daca nu vom beneficia de prelugirea CCM actual pe inca un an", a mai spus Mugurel Naie.Potrivit actualului CCM la nivel de ramura, salariul minim brut al unui lucrator din energie, petrol sau gaze este de 625 de lei. Suma este considerata destul de mica de sindicalisti, care, in contextul actualei crize economice, sunt dispusi sa o accepte. În judetul Olt, aproximativ 650 de salariati din domeniul energiei asteapta rezultatele negocierilor.