Cautare

612 de rezultate pentru "preda" (3.96 secunde)
Vicepresedintele Partidului Democrat (PD), deputatul Cezar Preda, a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca "PD simte o izolare vizavi de clasa politica", dar ca situatia poate fi mult mai periculoasa atunci cand "un partid se izoleaza de electorat".
Vicepresedintele democrat Cezar Preda a declarat vineri ca Partidul Democrat Liberal va fi unul prezidential, spunand ca este vorba despre "o obligatie morala intrucat presedintele are un program si a castigat impreuna cu PD alegerile in 2004".
Deputatul PD-L Cezar Preda este de parere ca, prin numirea Noricai Nicolai la Justitie, liberalii doresc limitarea puterii procurorilor DNA, care ancheteaza o serie de actuali sau fosti ministri ai cabinetului Tariceanu.
Preda s-a referit miercuri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Buzau, si la scrisoarea presedintelui Traian Basescu catre Parlament. Potrivit lui Preda aceasta era obligatorie si arata consecventa de care seful statului da dovada in tratarea acestui subiect".
Cezar Preda a fost acuzat joi, de liderul PC Buzau, Valerian Tuclea, ca ar avea stranse legaturi cu primarul PSD al Buzaului. "Cezar Preda face parte din "Fratia trandafirilor", alaturi de primarul de Buzau, Constantin Boscodeala.
Vicepresedintele PD-L Cezar Preda i-a replicat, joi, liberalului Bogdan Olteanu, care l-a acuzat de afaceri cu primarul PSD Constantin Boscodeala, caracterizandu-l drept "un mare gunoi politic".
Vicepresedintele PD-L Cezar Preda a declarat ca Mona Musca ar trebui sa candideze independent, nu sa se "lipeasca" de vreun partid. ... Este o parere personala", a precizat pentru Medifax Cezar Preda.
Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) va analiza plangerea in care deputatul Adrian Nastase, presedintele Consiliului National al PSD, il acuza de calomnie pe vicepresedintele PD-L, Cezar Preda, ca urmare a unei decizii de luni seara a instantei supreme.
 Localnicii din comuna Colonesti au decis duminica in mainile cui vor lasa sefia administratiei locale, desemnandu-l pe fostul viceprimar, pedelistul Marian Radulescu, in timp ce la Ganeasa, candidatii Dumitru Costea (PD-L) si Nicolae Preda (PSD) au intrat in turul doi.
Lenuta Preda a fost demisa din postul de secretar al primariei, dupa ce un control care a demarat inca de anul trecut a constatat "grave si repetate abateri".
Europarlamentarul PD-L, Cristian Preda, a afirmat ca Monica Iacob Ridzi trebuie indepartata din Guvern, deoarece, in caz contrar, premierul Emil Boc si intregul Cabinet, precum si PD-L vor fi afectati de decredibilizare.
In sedinta Comisiei de Dialog Social din data de 30 iulie 2009, secretarul de stat Valentin Preda (foto), in calitate de presedinte al Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii a mediat conflictul izbucnit intre reprezentantii FNPFTRR-Federatia Nationala Patronala a Formatorilor din Transportul Rutier din Romania, FNSSR-Federatia Nationala a Scolilor de Soferi din Romania, Federatia Patronala a Scolilor de Soferi din Romania si minister.
Conflictul Preda-Honorius este "un scandal de mucava", presedintele Traian Basescu avertizandu-l pe premierul Emil Boc, prin intermediul vocii lui Cristian Preda, ca aruncarea in lupta a tanarului Honorius nu este tocmai o solutie potrivita, sustine presedintele ProDemocratia, Cristian Parvulescu.
Europarlamentarul PD-L Cristian Preda propune mentinerea sistemului parlamentar bicameral si a regimului semiprezidential, dar in care rolul presedintelui sa fie mult mai clar definit. ... Preda a sustinut ca reforma politica si cea constitutionala trebuie corelate cu reamenajarea teritoriului si o filosofie a reprezentarii.
Fostul presedinte Ion Iliescu a declarat, vineri, ca "ideea nastrusnica" a eurodeputatului Cristian Preda, ca presedintele sa poata dizolva Parlamentul in caz de crize politice, dezvaluie de fapt planul ascuns al presedintelui Basescu, respectiv controlarea Legislativului.
Din randul eurodeputatilor romani, cei mai "constiinciosi" la plenarele PE au fost, in aceeasi perioada, Oana Antonescu, Sabin Cutas, Iosif Matula, Cristian Preda si Csaba Sogor (100%), iar prezenta cea mai redusa la plenare a avut-o George Becali (27,03%), precedat de Corneliu Vadim-Tudor (40,54%), Traian Ungureanu (62,16%), Cristian Busoi si Adina Valean (fiecare cu cate 64,86%).
Eurodeputatul PDL Cristian Preda a declarat ca Guvernul Boc trebuie schimbat de urgenta, intrucat partidul a ajuns sa se prabuseasca in sondaje. ... Trebuie schimbat Guvernul!", a declarat Preda. ... Daca nu va lua insa masuri, caderea in sondaje va fi si mai mare!", a mai spus Preda.
Cezar Preda (PDL): Ministrul Muncii ar fi trebuit sa provina din interiorul partidului Deputatul Cezar Preda a declarat duminica, intr-o conferinta de presa, ca "ministrul Muncii ar fi trebuit sa provina din interiorul partidului".
Cristian Preda: Ne-am facut de ras, reorganizarea trebuie abandonata Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda considera ca PDL ar trebui sa renunte la reorganizare, un subiect pe care l-a pregatit prost, pornind de la numarul regiunilor, nu de la nevoile reale din teritoriu, astfel facandu-se de ras.
Cristian Preda : "Nu exista un program politic al contestarii " Europarlamentarul pedelist Cristian Preda, nu sustine teoria existentei unui program politic al protestelor de strada din ultimele zile, desi admite ca unele interventii politice au inflamat spiritele.
google-analytics.com