Sub genericul campaniei "Mandru sa fii roman", in Jurnalul National a aparut un articol despre o personalitate marcanta a medicinei romanesti, academicianul Laurentiu Mircea Popescu, descoperitorul telocitelor, articol din care puteti citi in continuare a doua parte.

Laurentiu Mircea Popescu

Laurentiu Mircea Popescu, nascut la 15 aprilie 1944, Campulung Muscel, judetul Arges, este medic, profesor universitar, academician si om politic. A urmat cursurile Liceului "Gh. Lazar" din Bucuresti absolvit in 1961, cand a intrat la Facultatea de Medicina, Bucuresti, pe care a terminat-o in 1967, ca sef de promotie. Dupa ce a devenit doctor in medicina (1972), a urmat o serie de studii post-universitare la Universitatea Leiden din Olanda. In cadrul Facultatii de Medicina din Bucuresti a parcurs gama treptelor didactice, de la asistent universitar (1971-1979), sef de lucrari (1979-1990), conferentiar (1990) si pana la cea de profesor (1991), devenind seful Departamentului de Biologie Celulara si Histologie, din 1993 si al Departamentului de Medicina Celulara si Moleculara din 2001.
Activitatea sa stiintifica deosebit de valoroasa i-a inlesnit realizarea a numeroase afilieri la societati internationale, dupa cum urmeaza: European Cell Biology Organization, 1974; American Association for the Advancement of Sciences, 1977; The New York Academy of Sciences, 1980; The American Society for Cell Biology, 1982; Microbean Analysis Society, 1982; European Muscle Club, European Membrane Club, 1984; International Society for Analytical Citology, 1992; International Committee of Histochemistry and Cytochemistry, 1992 etc. In 1993 a devenit membru al Academiei de Stiinte Medicale, in 1995 membru de onoare al Academiei de Medicina a Poloniei si membru corespondent al Academiei Romane, iar din 2001, membru titular al Academiei Romane, in 2002 a fost ales membru al Academiei Internationale pentru Studiul Cordului.
Impletind in mod armonios si eficient activitatile didactice si stiintifice cu cele organizatorice-manageriale in domeniul invatamantului medical si al cercetarii stiintifice, a indeplinit mai multe functii: rector al Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti din 1992, secretar general al Consiliului National al Rectorilor in perioada 1992-1996, director general al Institutului de Patologie "Victor Babes" din 1993, secretar general al Societatii Romane de Histochimie si Citochimie in perioada 1989-1999, presedinte al Societatii Romane de Histochimie si Citochimie din 2000, vicepresedinte al Academiei Romane de Stiinte Medicale din 1994, vicepresedinte al Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare din 1994 si membru al Parlamentului - Senatul Romaniei (membru al Comisiei de Sanatate) din 2000. Acest drum pana la accederea in functia de rector al Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" sau pana la intrarea sa in Academia Romana si in Senatul Romaniei a fost posibil datorita unei inzestrari naturale, multiplicata printr-o solida cultura generala si mai ales medicala, care i-au permis formarea unei viziuni initial cantonata in domeniul biomedical fundamental ales ca specializare: Histologia (directionandu-si mai tarziu interesul spre Biologie Celulara si Medicina Moleculara).
Dupa 1989, viziunea "strict profesionala" s-a largit cu repeziciune, savantul desfasurand o activitate de organizator al invatamantului medical in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) "Carol Davila", incluzand restructurarea si innoirea nu numai a cladirilor facultatii, ci si a programelor de invatamant, aparitia unor noi catedre (ca, de exemplu, Psihologia Medicala, Informatica etc.), intemeierea unor reviste internationale ca "Journal of Cellular and Molecular Medicine" (indexata in Index Medicus, Medline, Science Citation Index etc.) si mai ales inscrierea activitatii didactice si stiintifice a medicinii bucurestene in aria universitara si de cercetare internationala. Opera stiintifica explica si exprima veritabilele deschideri promovate de Popescu, mult favorizate de prestigiul sau international, edificat pe baza numeroaselor sale articole (peste 150) publicate in circa 70 de prestigioase reviste straine, de titlurile sale onorifice si recompensele internationale obtinute.
Rezumand contributiile sale stiintifice, Laurentiu Popescu a evoluat pas cu pas spre elaborarea unor studii originale si cu utilizarea unor tehnici de varf in urma specializarilor sale in Olanda (1977) si Statele Unite (1981), care au fost cvasiunanim apreciate in tara si strainatate, existand fabuloasa cifra de 1.000 de citari ale lucrarilor sale in diverse carti si reviste din peste 30 de tari. La ora actuala este, probabil, omul de stiinta din domeniul medical cel mai citat in literatura stiintifica internationala. Dintre domeniile de preocupari stiintifice, in afara celor sugerate de insesi titlurile cartilor sale, este necesar sa se aminteasca: studiul ischemiei si reperfuziei miocardului (suport teoretic pentru marile progrese ale farmacologiei si chirurgiei cardiace), evidentierea rolului proteinelor G si al altor molecule inrudite, studiul fosfolipazelor C si D la nivelul membranelor celulare - in miocard, neutrofile etc., complexul fenomen al apoptozei si, in mod special, preocuparile sale in domeniul imunologiei, studiata la nivel celular si molecular.
In 2010, medicul Laurentiu M. Popescu a anuntat ca a gasit un nou tip de celule in mai multe organe ale corpului, care sunt numite si "celulele lui Popescu" in unele tari europene. Este vorba de telocite. Acestea au fost gasite, deocamdata, la nivelul inimii, pancreasului, uterului, trompelor uterine, vezicii biliare, mezenterului, placentei si al glandei mamare. Totodata, a fost cel care a descoperit cel de-al treilea tip de sinapsa in 2005, "sinapsa stromala", in afara de clasica sinapsa neuronala, descoperita in 1897 si cea imunologica, din 1983.
In prezent, profesorul Laurentiu M. Popescu impreuna cu tinerii si promitatorii sai colaboratori sunt preocupati cu cercetarile asupra unui vis vechi al omenirii ("regenerarea" - pasarea Phoenix). Prin celule denumite dupa insusi descoperitorul lor, se pare ca muschiul inimii ar putea fi regenerat.
Cercetatorii chinezi, in 2012, au facut primul transplant reusit pe animale de laborator cu telocite si au obtinut rezultate uimitoare in tratarea infarctului miocardic. Studiile au aratat ca cele mai bune rezultate in regenerarea organelor le au telocitele folosite impreuna cu celulele stem.
Potrivit acad. Laurentiu M. Popescu, transplantul cu telocite la om ar putea fi posibil pana la sfarsitul anului 2013. In Asia, SUA si in mai multe tari din Europa, se afla in desfasurare mai multe cercetari pentru descoperirea regiunilor din corp unde se gasesc telocitele si pentru identificarea rolurilor acestora in organism. Pana astazi, existenta telocitelor a fost confirmata in cel putin 68 de centre din Europa, in peste 20 de centre din SUA si in 10 centre din China.
In categoria realizarilor, aprecierilor de exceptie si a numeroaselor premii si distinctii care i s-au conferit dintre care se mentioneaza: Premiul Babes pentru cercetare medicala, Academia Romana, 1985; Medalia de argint a Academiei Paris - Universite Rene Descartes, 1993; Medalia de aur a Universitatii "Rene Descartes", Paris, 1998; Medalia de Merit a Societatii Internationale pentru Cercetari Cardiovasculare, 2001; Medalia de aur a Academiei Internationale "Albert Schweitzer", 2002; doctor honoris causa, Universitatea Caserta, Italia, 1996, 5 universitati din Romania, Universitatea Chisinau, 2001. Cetatean de onoare al orasului Winnipeg din Canada.
Laurentiu Mircea Popescu a primit "Medalia de Merit" a Academiei Internationale de Cercetari Cardiovasculare in anul 2012. Aceasta distinctie este considerata de varfurile medicinei internationale un adevarat premiu Nobel pentru cardiologie.

(Va urma)