Gandul.info : ALAN TURING, parintele informaticii moderne, omagiat de GOOGLE printr-un logo special

ALAN TURING, parintele informaticii moderne, este omagiat de GOOGLE, pe 23 IUNIE 2012, printr-un logo interactiv.
ALAN TURING, nascut la 23 IUNIE 1912 in Anglia, a fost un matematician, logician, criptanalist si informatician britanic.
TURING este considerat parintele informaticii moderne, deoarece a inventat masina Turing, bazata pe lucrul cu cifrele 0 si 1, care a formalizat conceptul de algoritm si calcul. "Oricine tasteaza un calculator, oricine deschide o foaie de calcul sau un program de procesare a textului lucreaza pe o forma de masina Turing", scriau jurnalistii TIME in 1999, cand l-au numit pe ALAN TURING unul dintre cei mai importanti 100 de oameni ai secolului al XX-lea.
ALAN TURING a adus o contributie semnificativa la dezbaterea privind inteligenta artificiala: el s-a intrebat daca va fi vreodata posibil sa spunem ca o masina este constienta si poate gandi.
Ulterior, TURING a lucrat la Laboratorul National de Fizica, creand unul dintre primele programe de calculator, iar in 1948 s-a mutat la Universitatea Manchester, unde a lucrat la Manchester Mark 1, unul dintre primele calculatoare adevarate din lume.
In cel de-al doilea razboi mondial, TURING s-a ocupat de criptanaliza, conducand departamentul care incerca sa descifreze comunicatiile germane.
In ultimii ani ai vietii, TURING a devenit interesat de chimie si a scris o lucrare despre morfogeneza.
Cariera lui ALAN TURING s-a incheiat in 1952, odata ce au iesit la iveala inclinatiile sale homosexuale. Pe atunci, homosexualitatea era considerata o boala mintala, iar TURING a fost anchetat penal.
El a murit in 1954, otravit cu cianura. Desi moartea lui a fost tratata drept sinucidere, mama lui TURING si alti apropiati au vorbit deseori despre "circumstantele suspecte" in care a avut loc decesul.
In 2009, premierul britanic de atunci, Gordon Brown, i-a cerut scuze simbolic lui ALAN TURING, pentru modul in care a fost tratat din cauza orientarii sale sexuale.
________________________________________
GOOGLE a omagiat in trecut multe personalitati ori date marcante din istoria omenirii sau a pregatit utilizatorilor diverse "surprize" in momentul in care efectuau o anumita cautare pe GOOGLE.