Capital informeaza : Cum iti poti lua laptop la birou din bani europeni

Microintreprinderile si IMM-urile pot obtine finantare nerambursabila pentru achizitionarea de aplicatii software, echipamente IT&C si implementarea sistemelor informatice de analiza economica si suport decizional.
Pentru sustinerea micilor afaceri, considerate motorul economiei europene si care au fost cele mai afectate de criza, a fost deschisa o noua linie de finantare. Cei interesati pot sa inregistreze online propunerea de proiect, pe www.fonduri.mcsi.ro, incepand cu data de 5 octombrie 2011, ora 9:00.
Inregistrarea se va incheia pe 30 martie 2012, la ora 16:30. In termen de maximum cinci zile lucratoare de la inregistrarea online, solicitantii trebuie sa depuna dosarul complet la sediul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI).
Conditii ulterioare semnarii contractului
Dupa semnarea contractului, beneficiarul este obligat sa nu faca modificari substantiale in perioada de implementare si sa mentina investitia in regiunea specificata in proiect o perioada de cel putin trei ani (in cazul IMM-urilor) de la data ultimei plati, sub sanctiunea rezilierii contractului cu sistarea finantarii nerambursabile si recuperarea integrala a sumelor acordate pana in acel moment.
De asemenea, contractul se reziliaza in cazul in care beneficiarul nu a inceput implementarea proiectului in termen de cel mult patru luni de la data intrarii in vigoare a contractului, din motive imputabile acestuia. In total, se pot depune trei cereri de rambursare pentru proiectele care se implementeaza in maximum 12 luni si cinci cereri de rambursare pentru proiectele care se implementeaza intr-o perioada cuprinsa intre 12 si 24 luni. Prima cerere de rambursare se depune in maximum cinci luni de la data semnarii contractului de finantare, cu exceptia cazurilor temeinic justificate.
Ulterior, Organismul Intermediar din cadrul MCSI va monitoriza modul in care s-a facut implementarea proiectelor.
Dupa finalizarea proiectului, toate documentele vor fi pastrate pentru o perioada de cinci ani de la inchiderea oficiala/partiala a Programului Operational Ssectorial Cresterea Competitivitatii Economice.

Ce se finanteaza

• Achizitionarea de aplicatii software, echipamente IT&C, alte mijloa¬ce fixe, servicii de consultanta si training specializat necesare pentru: implementarea sau extinderea sistemelor ERP (Enterprise Resource Planning - Planificarea Resurselor Intreprinderii), implementarea sau extinderea de sisteme pentru relatii cu clientii (CRM - Customer Relationship Management), implementarea de solutii software pentru design si/sau productie, pentru imbunatatirea manage¬mentului ciclului de viata al produselor si pentru implementarea sistemelor informatice de analiza economica si suport decizional (business intelligence systems) si a altor aplicatii electronice pentru managementul afacerii;
• Achizitionarea de servicii de consultanta pentru pregatirea si managementul proiectului, inclusiv servicii de asistenta juridica pentru realizarea achizitiilor publice din cadrul proiectului;
• Achizitionarea de aplicatii software si licente software necesare pentru realizarea proiectului ;
• Achizitionarea de echipamete IT&C (servere, calculatoare personale de tip desktop/portabile monitoare, echipamente de retea, echipamente periferice);
• Achizitionarea de mijloace fixe (in afara celor de mai sus), necesare pentru functionarea aplicatiei informatice;
• Instruirea personalului care va utiliza produsele software implementate si cel care va asigura mentenanta;
• Informare si publicitate pentru proiect;
• Auditarea finala a proiectului, inclusiv auditarea din punctul de vedere al securitatii aplicatiei;
Acte necesare
• Cererea de finantare;
• Certificatul de inregistrare la Oficiul National Registrul Comertului (ONRC);
• Certificat constatator in original, in ter¬menul de valabilitate, emis de ONRC, care sa contina datele de identificare, codul unic de inregistrare, reprezentantii legali ai societatii, domeniul de activitate principal si domeniile de activitate secundare, situatia juridica a societatii, precum si sediile secundare si punctele de lucru;
• Declaratie privind incadrarea intreprinderii in categoria intreprinderilor mici si mijlocii conform modelului-standard, semnata si stampilata;
• Hotararea CA/AGA de aprobare a proiectului si a cheltuielilor legate de proiect, atat a valorii totale a proiectului, cat si a cofinantarii proprii (semnata de catre toti actionarii);
• Scrisoare de confort angajanta din partea unei banci / institutii financiare pentru cofinantare;
• Planul de afaceri semnat si stampilat de solicitant;
• Bilantul contabil pentru ultimul exercitiu financiar incheiat, inclusiv contul de profit si pierderi, inregistrat la institutia abilitata, in copie, stampilat, certificat "conform cu originalul" si semnat de solicitant;
• Declaratie pe propria raspundere asupra locatiei/locatiilor unde se imple¬menteaza proiectul - adresa exacta.
Reguli pentru obtinerea fondurilor europene
Valoarea cheltuielilor eligibile solicitate in ultima cerere de rambursare trebuie sa fie de minimum 15% din valoarea finantarii nerambursabile.
Cheltuielile pentru achizitionarea de echipamente pentru tehnologia informatiei si a comunicatiilor nu trebuie sa depaseasca 30% din valoarea totala eligibila a cheltuielilor pentru investitii.
Solicitantul are posibilitatea de a opta pentru prefinantarea cheltuielilor eligibile ale proiectului. Valoarea totala a prefinantarii este de maximum 35% din valoarea spri¬ji¬nului financiar nerambursabil aprobat, iar solicitantul poate opta pentru prefinantare o singura data, indiferent de cuantumul acesteia, la incheierea contractului de finantare.
280 de milioane de lei este bugetul total alocat acestui apel de proiecte, valoarea minima a finantarii fiind de 45.000 de lei/proiect.
67% din forta de munca din sectorul privat lucreaza in cadrul celor aproximativ 23 de milioane de IMM-uri, cate exista in Uniunea Europeana.