"Duke Nukem Forever" trebuia sa fie urmatorul titlu al cunoscutei serii de la studiourile 3D Realms. Dupa aproximativ 12 ani de dezvoltare a acestui FPS (first person shooter), in contextul crizei mondiale si a lipsei de fonduri, firma a anuntat ca isi va inchide portile si ca va parasi industria jocurilor video, informeaza pagina de internet www.arenait.net. Este posibil ca acest joc sa fie preluat si revitalizat de alt studio, insa pana acum nu s-a anuntat nimeni interesat de preluarea licentei. Chiar daca se va intampla acest lucru, cel mai probabil, proiectul celor de la 3D Realms in actuala sa forma va fi abandonat, universul lui Duke Nukem urmand sa "imbrace" un engine consacrat, asa cum a fost cazul jocului "Fallout 3".

"Broken Steel", alt pack pentru "Fallout 3"

Pe 5 mai 2009, RPG-ul (role playing game) "Fallout 3" a primit cel de-al treilea pack suplimentar, "Broken Steel". Lansarea aceasta vine dupa "Operation Anchorage" si "The Pitt" si aduce misiuni suplimentare, alti inamici si o noua limita de dezvoltare a personajului, pana la nivelul 30.
Campania introdusa de "Broken Steel" se petrece dupa actiunea principala a jocului, asa ca scenariul de sfarsit a fost putin modificat. Avem parte si de noi arme si armuri, precum si de abilitati pe care le putem alege la fiecare nivel suplimentar. "Fallout 3 Broken Steel" poate fi descarcat deocamdata de pe internet numai prin serviciul Games for Windows Live. Cei de la studiourile Bethesda au ales acest sistem de mini pack-uri in locul unui add-on clasic pentru a le scoate cat mai repede, cat interesul pentru "Fallout 3" este inca la inaltime si, de ce nu, pentru a scoate un profit mai mare. Este inca incert daca toate aceste pack-uri vor fi intr-un final reunite sub forma unui add-on.

Vista SP2 ajunge in stadiul RTM

Cand vine vorba de Microsoft si de Windows, toate titlurile sunt acaparate de viitorul Windows 7, insa, pana la aparitia sa, mai avem de asteptat. Intre timp, gigantul software pregateste pe tacute un nou update major pentru actualul Windows Vista: Service Pack 2. Acesta a atins stadiul de dezvoltare RTM (Release To Manufacturing) si a devenit disponibil membrilor preferentiali ai retelelor Microsoft Developer Network si Microsoft TechNet, urmand sa fie pus la dispozitia publicului larg la inceputul lunii iunie 2009. Vista SP2, ca orice Service Pack de la Microsoft, cuprinde in primul rand toate update-urile de la SP1 pana acum. Astfel, este nevoie sa instalezi SP1 inainte de a instala SP2. Avem parte si de cateva noutati: Vista SP2 stie sa inregistreze discuri Blu-Ray. Sectorul de conectivitate a fost, de asemenea, revizuit. Vista SP2 beneficiaza de Bluetooth 2.1, iar relansarea Wi-Fi-ului din stand-by se face mult mai repede si se configureaza mult mai usor datorita aplicatiei Windows Connect Now. Microsoft afirma ca SP2 este cu 10% mai eficient din punct de vedere al consumului de energie electrica datorita noilor protocoale de power management.