Sute de oameni din saracul municipiu vâlcean Dragasani s-au îmbogatit înselând clienti ai site-ului de licitatii eBay, carora le propun afaceri ce par prea bune ca sa fie adevarate, scrie The Sunday Times, în editia electronica de ieri. Escrocii au scos chiar si primaria la vânzare pe eBay, a recunoscut saptamâna trecuta primarul orasului. „Da’ oare cine ar vrea-o?“, se întreaba el. În pofida îngrijorarilor legate de fraudele on line, Uniunea Europeana a acordat în ultimii trei ani 150.000 de lire sterline (aproape 200.000 de euro) pentru cursuri de operare pe calculator în Dragasani, în semn de „recunoastere speciala“ a talentelor IT de aici, scrie saptamânalul britanic.„Am auzit de o alta oferta pe eBay - un avion de lupta MiG. Era o fotografie si un pret foarte bun, iar clientului nu i se cerea decât sa plateasca pentru combustibilul necesar cursei pentru livrarea aparatului. Un tip a dat 2.000 de dolari!“, se minuneaza primarul Gheorghe Iordache.„Majoritatea victimelor sunt americani, pentru ca folosesc internetul cel mai des si sunt naivi. Am auzit de baieti de aici, din Dragasani, care si-au cumparat dintr-o data apartamente în Bucuresti, în Germania, Olanda, dar ei n-au nici o slujba. Altii au BMW-uri, Mercedesuri, Posche si nu muncesc. Deci, de unde au bani?“, se întreaba primarul.Cum doar câteva locuri de munca se pot gasi în acest oras industrial din regiunea vitivinicola Vâlcea, din România, fraudarea clientilor pe eBay a devenit o practica populara printre multi dintre tinerii din Dragasani, afirma The Sunday Times, care si-a trimis corespondentul în aceasta localitate, pentru a se documenta.O schema clasica de înselatorie este „licitatia pentru a doua sansa“, în care escrocii îl contacteaza pe un vizitator eBay care tocmai a pierdut un obiect la licitatie, oferindu-i alta sansa de a-l cumpara, fara sa se supuna regulilor eBay însa. Escrocii îsi conving victimele sa cumpere obiecte fictive, folosind metode de plata ce nu le permit sa-si recupereze banii, explica publicatia britanica. Alte metode de frauda constau în spargerea conturilor de pe eBay si formularea unor oferte false, gratie furtului de identitate. Politia locala spune ca mii de victime au fost înselate. În cel mai rasunator caz a fost vorba de o frauda de 150.000 de lire.Mihai Popescu, de 29 de ani, ispaseste o pedeapsa de trei ani închisoare pentru o astfel de frauda. A fost atras în comiterea fraudelor on line pe când nu avea slujba. Saptamâna trecuta, parintii lui au protestat, spunând ca el este facut tap ispasitor, desi a avut un rol minor în comiterea infractiunii în care a fost folosita cartea lui de identitate pentru a ridica banii trimisi de o victima. „Este doar 5% vinovat. Nici macar nu vorbeste engleza“, spune tatal sau, Stefan.Virgil Spiridon, seful unitatii nationale de lupta împotriva criminalitatii electronice, spune ca anul trecut s-au efectuat 752 de arestari si s-au pronuntat 84 de condamnari, multe dintre ele în cazuri în care românii s-au dat drept britanici.Un purtator de cuvânt de la eBay a spus ca s-au investit „milioane“ pentru a combate fraudele on line din România, relateaza The Sunday Times.