Operatorul de telefonie mobila Cosmote România si-a redus cu 40% pierderile operationale, în primele noua luni, fata de perioada similara a anului trecut, la 27,4 de milioane de euro, iar compania estimeaza ca va trece pe profit operational anul viitor si pe câstig net în 2009, informeaza un comunicat al companiei. Pierderile operationale în cel de-al treilea trimestru s-au mentinut, comparativ cu acelasi interval din 2006, la 8,8 milioane de euro. „Compania estimeaza ca va atinge EBITDA pozitiv în 2008“, se arata într-un comunicat al companiei.Veniturile nete ale Cosmote România au înregistrat un rezultat negativ de 44,5 milioane de euro în al treilea trimestru al anului, fiind influentate de pierderi financiare de 19 milioane de euro, cauzate în special de deprecierea leului în raport cu euro, valuta în care sunt calculate împrumuturile companiei.De la începutul anului, pierderile Cosmote au totalizat 65,2 milioane de euro. „Cosmote estimeaza ca va atinge profit net în 2009“, se spune în comunicat.Afacerile operatorului au crescut în primele trei trimestre cu aproape 300%, la 105,2 milioane de euro, iar numai în trimestrul al treilea, veniturile s-au ridicat la 41,5 milioane de euro, comparativ cu nivelul de 12,5 milioane de euro, raportat în trimestrul al treilea din 2006.Achizitionarea Germanos, o adevarata afacerePortofoliul de clienti a crescut în trimestrul trei cu peste 600.000, dintre care 18% sunt abonati, ajungând la un total de 2,8 milioane de clienti pentru primele noua luni ale anului. „Germanos a jucat un rol important în extinderea bazei de clienti, mai ales pe segmentul post-paid. Cota de piata estimata la sfârsitul lunii septembrie este de 13%. La sfârsitul lunii octombrie, Cosmote România a anuntat deja depasirea pragului de trei milioane de clienti, în mai putin de doi ani de la lansarea operatiunilor“, se mai spune în comunicat.Compania mentioneaza ca acoperirea retelei a crescut la 97% din populatie, iar investitiile în infrastructura vor ajunge la 200 de milioane de euro la sfârsitul anului.Cosmote România a atras cele mai multe investitii dintre companiile membre ale grupului, respectiv 132 de milioane de euro în primele noua luni. Compania este controlata de Cosmote Grecia (70% din titluri) si Romtelecom (30% din actiuni).Grupul Cosmote are activitati în Grecia, România, Bulgaria, Albania si Macedonia si a avut la noua luni venituri operationale de 2,25 miliarde de euro, în crestere cu 38,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Profitul EBITDA consolidat a fost de 745,4 milioane de euro în primele trei trimestre din 2007, înregistrând o crestere de 15,9% fata de primele noua luni din 2006.Grupul înregistra la sfârsitul lunii septembrie un total de 14,1 milioane de clienti si estimeaza sa depaseasca 15 milioane de clienti în urmatoarele sase luni, mai devreme decât termenul anuntat initial, respectiv anul 2009. Pe piata telefoniei mobile mai activeaza Orange România, Vodafone România si Telemobil, operatorul serviciului Zapp.