Familia R600 de chip-uri grafice, cunoscute si sub numele AMD ATI Radeon HD 2000, incepe sa prinda contur. Zilele acestea, AMD a inceput distribuirea chip-urilor corespunzatoare zonelor mainstream si entry level (HD 2400, HD 2600) catre principalii colaboratori: Asus, Gigabyte, Sapphire etc. Cele doua game vin sa o completeze pe sigura lansata, cea high end, reprezentata de HD 2900XT.

In plus, AMD a prezentat si planurile sale pentru viitorul apropiat al aceleiasi familii R600. Astfel, pana la sfaristul anului, se va face trecerea la procesul tehnologic pe 55 nm si vor aparea noi membrii.

Spre sfarsitul anului se va mai infiinta o noua gama, cea de-a patra, situata ca pret si performanta intre modelele de top (entuziast) si cele mainstream: R660/R670. Modelele de top vor fi redenumite R680, in timp ce mainstream va purta numele R635, iar gama entry level va fi regasita ca R620. Noile revizii se pare ca vor rezolva problema legata de imposibilitatea de a decomprima filmele HD ale actualelor modele HD 2000. Toate viitoarele modele vor fi compatibile cu standardul PCI Express 2.0, care ofera o latime de banda crescuta. Schimbarile insa se vor desfasura din septembrie pana in ianuarie 2008, asadar va mai dura ceva timp pana cand R600 sa fie lansata in totalitate.

(www.vr-zone.com)