Google celebreaza Craciunul cu un nou Doodle creat special de Sarbatori. Un prilej numai bun pentru cele mai frumoase MESAJE DE CRACIUN. Trimite un gand bun celor dragi!
Dintre sarbatorile de iarna, cea mai asteptata este Craciunul, reprezentand o adevarata renastere sufleteasca, crestinii celebrand la 25 decembrie Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos.
La aceasta sarbatoare sfanta, toți crestinii isi reimprospateaza sufletul cu amintirile copilariei, revenindu-le in minte zapezile bogate si prevestitoare de rod imbelsugat, colindele si clinchetele de clopoței, mirosul proaspat de brad, dar si de cozonaci, nerabdarea asteptarii darurilor sub pomul de Craciun, toate acestea creand o atmosfera de basm, liniste sufleteasca si iubire.
In cultura romaneasca, Craciunul este un personaj cu trasaturi bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor si eroilor din basme, dar si calitați si defecte specifice oamenilor. Ca persoana profana, este un om batran, un pastor batran cu barba de omat, vecin cu Mos Ajun, fratele sau mai mic. Sub influenta crestinismului, Craciunul apare si ca figura apocrifa: s-a nascut inaintea tuturor sfintilor, este mai mare peste ciobanii din satul in care s-a nascut Hristos si altele. Legendele nasterii Domnului zugravesc peisajul etnografic al unui sat pastoral unde traia Mos Craciun si avea case mari, grajduri, cosare si tarle pentru vite. Pe neasteptate, in acest sat linistit soseste o femeie necunoscuta, care, simtind ca i-a venit vremea sa nasca, bate la poarta casei lui Mos Ajun si ii cere gazduire. Motivand ca este om sarac, acesta o trimite la fratele sau bogat, Mos Craciun. Acesta, fara sa stie ca femeia este Maica Domnului, nu o primeste sau o trimite sa nasca in grajdul vitelor.
Craciuneasa ajuta straina sa nasca, fapta pedepsita de Craciun cu taierea mainilor din coate. Cand Mos Craciun afla ca in grajdul sau s-a nascut Domnul Iisus, se caieste si cere iertare lui Dumnezeu, devenind primul crestin si sfantul cel mai batran.