giz.ro: Ce este un router wireless, recomandari si cum il configuram
(Continuare)
Recomandari routere wireless
Piata routerelor wireless este una bogata in oferte pentru toate buzunarele. Exista atat routere wireless ieftine, cu preturi care nu depasesc 100 lei, dar si routere wireless mai scumpe care beneficiaza de functii extra. Iata cateva dintre recomandarile Giz:
- Routere wireless ieftine - D-Link DIR-600 - 100 lei. Unul dintre routerele wireless veterane pe piata, D-Link DIR-600 si-a castigat o buna reputatie printre utilizatori. Este compatibil cu standardele IEEE 802.11n draft version 2.0, IEEE 802.11g si, pe langa portul WAN, are patru porturi LAN. De asemenea, beneficiaza de securitate WEP si WAP, are o singura antena, iar designul este unul simplu si atragator.
Practic, este unul dintre cele mai ieftine si mai bune routere wireless compatibile cu standardul IEEE 802.11n, alte variante mai putin recomandate fiind Edimax BR-6228NC la 107 lei sau TP-LINK TL-WR743ND la 110 lei.
- Routere wireless de nivel mediu. Pe masura ce crestem pretentiile, ajungem la routere wireless care costa in jur de 200 lei. In aceasta categorie de pret, una dintre cele mai bune optiuni este un TP-LINK TD-W8960N de 220 lei care, in ciuda unui design mai putin reusit (parere personala), beneficiaza de cateva caracteristici suplimentare de securitate care iti pot atrage atentia: filtrare IP, filtrare MAC sau control parental. Suporta standardele IEEE 802.11 b/g/n, insa din pacate se poate conecta numai la frecventa de 2.4 GHz, nu si la cea de 5 GHz.
De functii asemanatoare beneficiaza si routerul Asus RT-N12 de 205 lei, care beneficiaza de doua antene detasabile, dar si un alt model TP-Link, TP-LINK TL-WR1043ND de 230 lei, care are trei antene detasabile.
- Routere wireless profesionale. Daca vrei sa ai un router wireless profesionist, garnisit cu cateva functii extra, pregateste-te sa investesti o suma considerabila de bani. Netgear si-a castigat o buna reputatie in domeniu in ultimii ani, iar modelulNetgear N600 este considerat de presa de specialitate una dintre cele mai bune optiuni.
Netgear N600 este compatibil cu standardele IEEE 802.11 b/g/n si este dual-band, putandu-se conecta atat in frecventa de 2.4 GHz (pentru standardele b si g), cat si in frecventa de 5 GHz (pentru standardul n), care ofera performante mai bune. De aceea, routerul este recomandat inclusiv pentru streaming video. De asemenea, exista cateva functii suplimentare si la capitolul securitate: pe langa proitectia WEP si WAP, exista dubla-protectie firewall si un sistem care previne atacurile de tip denial-of-service (DoS). Din pacate, pretul este pe masura: 700 lei.
Concluzii
Alegerea unui router wireless poate fi usurata semnificativ daca analizezi exact functiile de care ai nevoie pentru reteaua de acasa. Dupa ce stabilesti exact care sunt caracteristicile de care ai nevoie, poti incepe cautarea unui router potrivit in functie de bugetul pe care il ai disponibil.
Cert este ca un router wireless a devenit indispensabil pentru cei mai multi dintre noi in urma avalansei de dgadgeturi care se pot conecta la internet.