Ce inseamna IPS, tehnologia pentru monitoare si cum setezi un monitor pentru office, gaming, photo sau filme.
Sunt sigur ca ati auzit de IPS. Aceasta notatie se afla probabil pe aproape toate specificatiile monitoarelor LCD, televizoarelor si chiar si telefoanelor mobile. Nu, nu este doar o notatie de merketing asa cum sunt multe altele ci reprezinta initialele unei tehnologii de fabricare a panourilor LCD. Aceasta vine de la In Plane Switching si este reprezentativa unor ecrane care au o serie de avantaje si dezavantaje. La fel ca o masina pe benzina in comparatie cu una pe motorina.
Pe scurt trebuie sa stiti ca panoul de tip IPS reda culorile mai apropiat de cele naturale, are un unghi de vizibilitate foarte bun si nu isi schimba contrastul si culoarea atunci cand este privit din laterala, si permite productia unor monitoare subtiri si foarte usoare. Trei clipuri video detaliate, mai jos:
http://www.buhnici.ro/2014/12/24/video-monitoare-monitor-office-gaming-photo-filme-ips/#more-12759
Un alt element demn de mentionat este faptul ca LG produce o mare parte din panourile IPS de pe piata, chiar si cele folosite de alti producatori pentru produsele lor. Aici putem mentiona atat Apple cat si Dell.
LG 23MP75 IPS este unul din modelele interesante de monitoare, lansate de LG pe parcursul acestui an. Are o diagonala de 23 de inci, o rezolutie de 1920×1080 pixeli si detine, sau mai degraba este asezat pe un picior transparent ce ii da senzatia ca pluteste.
Piciorul in sine este interesant, insa avand in vedere ca este integral din plastic este destul de instabil. Monitorul detine insa si montare de tip VESA, cele 4 suruburi si structura metalica pe spate pentru a putea fi montat pe un picior separat, eventual alaturi de alte monitoare sau chiar pe perete. Cantareste doar 3 kilograme asadar nu trebuie sa va faceti griji ca trebuie sustinut foarte bine.
Apropo de monitoare, de cate ori v-ati prins urechile in setarile unui monitor? Ei bine daca tot am avut acest model la noi, si meniul acestuia seamana destul de mult cu al altor monitoare am decis sa va oferim cateva idei de configurare, si sa explicam cateva din functiile acestuia.
Sursa: buhnici.ro