DESCOPERA.RO dezvaluie ce surpriza pregateste Apple in noul iPhone 6

Apple planuieste sa transforme noul iPhone, pe care il va lansa in 9 septembrie, intr-un portofel mobil, datorita unui parteneriat cu cele mai importante banci si retele de plata din lume, printre care Visa si MasterCard, relateaza Bloomberg.
Intelegerea urmeaza sa fie facuta publica odata cu lansarea iPhone 6, potrivit surselor Bloomberg.
Clientii vor putea plati direct de pe telefonul mobil in magazine, doar cu o atingere a ecranului telefonului.
Noul model de smartphone al Apple va include si un cip pentru comunicarea in camp apropiat ("near-field communication"). Acest avans, impreuna cu tehnologia Touch ID, care permite recunoasterea amprentei utilizatorului iPhone-ului, vor asigura clientilor efectuarea de plati in siguranta.
Cu toate ca si alte companii americane, precum Google, au investit in crearea unor modalitati de plata direct de pe telefon, retailerii din Statele Unite nu au fost foarte receptivi in legatura cu noua tehnologie, limitand astfel posibilitatea cumparatorilor de a utiliza aceasta inovatie, a explicat Ben Bajarin, analist al Creative Strategies.
El a precizat ca Apple ar putea face diferenta in acest sens, intrucat iPhone-urile au cea mai mare cota de piata din SUA.
Totodata, Apple incearca, prin introducerea pe piata a portofelului mobil, sa-si mentina clientii si sa creasca cererea pentru produsele brandului.