Voiculescu, mesaj din inchisoare: Voi continua lupta impotriva lui Basescu
Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, a transmis, pe blogul personal, duminica, un prim mesaj din spatele gratiilor.
"Nu renunt si nu voi renunta. In plus, ma bucur in continuare de cele mai de pret libertati: libertatea de exprimare si libertatea de constiinta", isi incepe Voiculescu postarea.
"Nu e usor ca dupa o viata de munca, efort si responsabilitate sa platesti pentru ceva ce nu ai facut. In acelasi timp, nu e greu stiind cauza pentru care lupti. De oriunde voi fi, voi apara libertatea presei si voi lupta impotriva dictaturii lui Basescu. Sunt ingrijorat insa ca presa din Romania, obsedata de rivalitati, consumata de mize financiare si politice, rateaza un moment decisiv pentru garantarea propriei libertati. Cei care au folosit cazul Voiculescu pentru a servi un sistem de presiune care a incalcat deja vointa liber exprimata a 87% dintre romani, sunt naivi si refuza sa vada amenintarea. Intr-un asemenea sistem, drepturile civile ale fiecarui cetatean pot fi oricand incalcate. Chiar si drepturile celor care astazi se bucura miop de acest august fierbinte. Cei care astazi aleg sa ignore datele obiective ale acestui abuz sustin un precedent periculos pentru intreaga societate romaneasca", mai spune Voiculescu.
Totodata, acesta tine sa precizeze ca va continua sa lupte impotriva presedintelui Traian Basescu.
"Voi continua ce am inceput - lupta impotriva lui Basescu Traian si a sistemului sau dictatorial", incheie Voiculescu.
Sursa: AmosNews