It.bzi.ro : Studiu facut de Bitdefender: Ce cauta pe internet copiii romani

Cele mai frecvente pagini web pe care copiii din Romania le acceseaza (sau macar incearca sa faca acest lucru) sunt cele cu continut pornografic, magazinele online, site-urile de unde pot descarca continut piratat si retelele sociale, releva o cercetare realizata de Bitdefender, conform adevarul.ro.
Cele patru categorii au o pondere de aproape jumatate in totalul categoriilor de pagini web blocate de parinti prin programe de control parental, se arata in comunicatul remis "Adevarul". Rezultatele obtinute in Romania sunt similare cu cele globale, la studiu participand si parinti din Statele Unite ale Americii,Franta, Germania, Marea Britanie, Australia si Spania.
Datele mai releva ca varsta de la care copiii incearca sa acceseze pagini cu continut pornografic este chiar si de 6 ani, in timp ce un sfert dintre copiii de 12 ani si 17% dintre cei de 10 ani aveau cel putin un cont pe o retea de socializare. Adesea, acestia mint in privinta varstei lor pe Facebook, unde, pentru a avea un cont, trebuie sa aiba minim 13 ani.
"In ziua de astazi, copiii au un comportament online similar adultilor - cu un dispozitiv conectat la internet acestia vor cauta tot ceea ce parintii lor ar dori sa blocheze permanent. Totusi, pericolele online merg dincolo de pornografie si retele sociale", a declarat Catalin Cosoi, Chief Security Strategist la Bitdefender. "Site-uri despre sinucidere si hacking, cu jocuri de noroc sau continut care incurajeaza ura sunt si ele amenintari pe care parintii ar trebui sa le ia in serios ca sa isi protejeze copiii inclusiv in viata reala", a mai spus acesta.