Jim Gray, manager al grupului de cercetare eScience al Microsoft, a fost dat disparut pe mare dupa ce nu s-a mai intors dintr-o calatorie in jurul coastelor Californiene. Paza de coasta a intreprins rapid actiuni de salvare ale cercetatorului care au durat de la data disparitiei, 28 ianuarie, pana pe 1 februarie, moment in care s-au intrerupt cautarile nefiind gasita nicio urma a vreunei ambarcatiuni sau echipament de salvare.

Cunoscutele site-uri Amazon.com si Google.com si-au pus la dispozitie resursele si au intreprins o actiune de cautare in premiera. O serie de imagini recente, oferite de serviciul Maps al Google, care acopera zona in care se presupune ca a disparut cercetatorul, sunt oferite de site-ul Amazon.com pentru utilizatorii care vor si pot participa la cautarea ambarcatiunii sau ramasitelor acesteia.

Cele doua companii au apelat la aceasta tehnica imediat dupa ce paza de coasta din San Francisco a incetat cautarile cercetatorului si au anuntat ca au facut tot posibilul pentru gasirea sa. Actiunea este de salutat si, chiar daca sansele de a-l mai gasi in viata pe cercetator sunt destul de mici, reprezinta o solutie la care se poate apela pe viitor in cazuri similare.

Toti cei care vor sa participe la cautarea cercetatorului o pot face la adresa urmatoare:
http://www.mturk.com/mturk/preview?groupId=J0XZ58STDWJZ5QY4F9M0

Bazat pe imagini capturate din satelit, serviciul Google Maps nu este altceva decat o harta exacta a celor mai populate si importante zone ale planetei.