DIGI: Romania U21 - Bosnia U21 2-0. Hai la Euro! Victorie superba la Ovidiu, calificarea e tot mai aproape
Ianis Hagi a stralucit in meciul castigat de nationala de tineret in fata Bosniei, scor 2-0, la Ovidiu. Fiul lui Gica Hagi a dat gol direct din corner si a pasat decisiv pentru reusita lui Adrian Petre. Se vede Euro 2019 pentru tricolorii mici. Nationala lui Mirel Radoi a invins fostul lider Bosnia si a urcat pe primul loc in Grupa 8 a preliminariilor. Ianis Hagi a fost vedeta indiscutabila a serii. Mijlocasul celor de la Viitorul a marcat direct din lovitura de colt, sub privirile tatalui sau, care si-a pus mainile in cap cand a vazut executia. Hagi junior a dat si pasa decisiva la primul gol al Romaniei, marcat de Adrian Petre in minutul 16. Cicaldau si Denis Man puteau sa isi treaca si ei numele pe lista marcatorilor, in repriza a doua, dar portarul bosniac a avut doua interventii bune. Singura ocazie a Bosniei a venit dupa o neintelegere intre Radu si Rus, dar oaspetii nu au putut profita si s-a terminat 2-0. Romania U21 mai are doua meciuri de jucat din campania de calificare la Euro 2019, cu Tara Galilor si Liechtenstein, pe 12, respectiv 16 octombrie, ambele acasa.

(Sursa: digisport.ro)