GAFELE LUI KARIUS NU POT FI UITATE
Prima repriza a fost una a lacrimilor. Salah a parasit terenul accidentat, dupa ce fusese tavalit de Sergio Ramos, iar cateva minute mai tarziu Carvajal a fost si el schimbat. Isi luxase glezna. Atat starul lui Liverpool cat si fundasul Realului au plecat spre cabine plangand. La pauza scorul a fost 0-0. In minutul 51 madrilenii au deschis scorul profitand de o greseala copilareasca de portar. Karius a trimis mingea in piciorul lui Benzema, iar acesta a inscris fara probleme. Patru minute mai tarziu, Liverpool egaleaza prin Mane, dupa un corner. In minutul 62 Isco a fost inlocuit cu Gareth Bale, care dadea semne de nervozitate pe banca. Nu suportase deloc statutul de rezerva. A si lasat sa se ințeleaga asta, din declaratiile facute dupa meci. Galezul a decis soarta finalei. In minutul 64 a marcat printr-o foarfeca uluitoare, starnind invidia coechipierului Ronaldo, autorul unei executii similare in meciul cu Juventus, dar neinspirat sambata. In minutul 84 Bale suteaza puternic de la 30 de metri, iar Karius scapa mingea printre maini si e 3-1. Real Madrid castiga trofeul suprem pentru a treia oara consecutiv si a 13-a oara in istorie.

FAVORITA A INFRUNTAT REVELATIA
Finala Ligii Campionilor 2018 care s-a disputat sambata la Kiev a opus nu numai doua forte ale fotbalului european, ci si doua stiluri de viata diferite. Real Madrid a intrat pe teren ca mare favorita. Ronaldo, Ramos, Casemiro, Marcelo sunt obisnuiti cu aerul tare al inaltimilor. Chiar daca anul acesta spaniolii sunt acuzati ca au fost ajutati de arbitri in partidele cu Juventus si Bayern. O finala fara Real incepe sa para de neconceput. Sambata a jucat-o pe a patra din ultimii cinci ani. Este unul dintre cele mai bogate cluburi din lume, cu venituri de 620 milioane de euro pe an, potrivit Topului Deloitte, in care se afla pe locul 3. Cu un an in urma era lider, dar a fost detronat de Manchester United si intrecut de Barcelona. Inaintea meciului de sambata, Real Madrid avea deja in vitrina 12 trofee de Liga Campionilor. In seara asta a luptat pentru al 13-lea. L-a obtinut.

Sursa: qmagazine.ro