AMOSNEWS: Punctul pe Y. ROMANIA - NOTHING! (Autor: Octavian ANDRONIC)
Am avut sansa sa urmaresc, de aici, de la New Orleans, meciul nostru cu Albania, transmis direct de unul dintre principalele canale de sport americane. Mi-a ramas in memorie insistenta cu care comentatorul american repeta scorul intalnirii:
- Albania - one, Romania - nothing!
NOTHING - adica nimic! El rezuma astfel cu acuratete performanta echipei noastre. Aceea de a nu fi aratat nimic. De a nu fi obtinut nimic. Nimic altceva decat performanta unica de a ramane in analele europenelor drept cea mai slaba echipa, cea pe care a invins-o si a trimis-o acasa o echipa care practic nu a existat in analele competitiilor europene si mondiale pana acum, cand a facut sa explodeze presa de specialitate cu performanta sa. Albania este deja marea performera a acestei editii si nu vad ce i-ar mai putea umbri succesul. Iar scorul ar fi putut fi substantial mai mare daca nu ar fi avut ghinion. Pentru ca aceasta echipa de rezerva a Albaniei (prima joaca prin nationalele altor tari) a evoluat cu aplomb si cu eleganta chiar, declansand atacuri devastatoare, in timp ce ai nostri nu reuseau sa treaca de a doua pasa la rand. Pana si bara lui Andone a vrut parca sa demonstreze ca acea unica sansa nu avea nimic de-aface cu ce se joaca in Romania.
Pronosticam, intr-un comentariu anterior ca vom pierde meciul cu Albania, desi o faceam cu speranta, in subconstient, ca ma pot insela. Mai spuneam ca aceasta calificare, din cea mai slaba grupa a europenelor, intr-o editie in care doar cine n-a vrut nu s-a calificat, nu facea altceva decat sa ne rapeasca sansa de a nu ne expune adevarata conditie. Ramanand acasa ne-am fi putut consola cu ideea ca daca eram acolo am fi facut vreo scofala, fara a ne etala dimensiunea reala a nivelulului la care a ajuns o scoala care altadata castiga cupe europene. In Franta nu am pierdut doar meciul cu Albania, ci si bruma de prestigiu pe care o mai aveam. Strategia falimentara a puparii iconitelor derulata de Tata Puiu a facut din acesta o caricatura a ceea ce a fost in alte vremuri dezvaluindu-i lipsa cronica de conceptii tactice si incapacitatea de a transmite vreo idee de joc. Dupa ce s-a incapatanat sa tina pe tusa doua meciuri cativa jucatori de la care se credea ca se mai poate astepta ceva, i-a aruncat in final in teren cu nadejdea ca Cel de Sus ii va face sa se impiedice de minge prin careul advers si sa mai primim vreun penalty salvator. Insist sa cred ca nu jucatorii sunt de vina pentru ce s-a intamplat. La urma urmelor ei sunt ceea ce sunt, fac ceea ce pot intr-un campionat de 2 lei sau pe bancile de rezerve ale unor cluburi care i-au achizitionat la burse de second hand. Esecul nostru de la aceste europene este consecinta ultima a compromiterii acestui sport de catre o generatie de afaceristi verosi si de oameni de fotbal fara nici o legatura cu sportul. Dar, mai ales a unor autoritati care s-au multumit sa profite de luciul unor victorii, abandonand orice control al unui domeniu strategic sub raportul sanatatii publice si al imaginii. Este suficient sa ne uitam ce au facut din acest punct de vedere sarbii sau chiar albanezii.
Pentru noi campionatul european s-a sfarsit. De aici ar trebui sa inceapa o adevarata strategie de gestionare a unei resurse importante sub raportul confortului spiritual al celor multi care isi dau sufletul pentru acest sport. E drept, in afara terenului.