Totul despre viata - TOTUL DESPRE SENSUL VIETII
Sursa: all-about-life.ucoz.ro
Cred ca intrebarea asupra sensului vietii se naste datorita faptului ca omul apare pe aceasta lume fara acordul sau. De regula ne intrebam asta cand nimic nu pare sa ne reuseasca si cand suntem intr-un mare impas. De ce eu, de ce mie?
Nimeni nu este intrebat cand si unde vrea sa se nasca, dar fiecare stie la un moment dat ce vrea sa fie in viata sau ce si-ar dori. Pentru ca aparem astfel pe lume, de asta privim viata ca pe un dar, desi sensul acestui dar ne scapa adesea. Odata intelegand dimensiunea si amploarea lumii in care am aparut, sensul vietii devine tot mai greu de descifrat datorita multitudinii de evenimente la care luam parte. Moartea este confirmarea efemerului vietii si adesea, moartea cuiva este prima experienta care il face pe om sa reflecte asupra sensului vietii. Cautand un sens, adesea sensul este cel pe care omul si-l impune, dar fiindca viata in sine este un fapt atat de complex, acest sens difera foarte mult de la un om la altul, si totodata nu se poate spune ca cineva a aflat adevaratul sens al vietii, pentru ca aceste adevaruri sunt relative, si subiective.
Sensul vietii se defineste prin experienta si cunoastere, si anume raportari la lumea exterioara, dar adesea omul isi contureaza viziunea asupra vietii prin raportarea sa la propria persoana si la divin. Situarea propriei persoane intre lumea exterioara si divin stabileste conditia omului in raport cu viata si este punctul de plecare catre propria filozofie asupra vietii si a sensului acesteia. Dualitatea fiintei umane se datoreste simturilor, ce ii permit sa se raporteze la exterior, si sufletului prin care se raporteaza la divin si fata de propria persoana. Aceste doua calitati ii permit omului sa dea sensuri multiple, adesea contradictorii asupra vietii.
Unii oameni considera importante in viata experientele aposteriori, bucurarea simturilor prin trairi fizice sau cunoastere, pe cand altii definesc viata ca drumul scurt si neiertator catre D-zeu, divin, absolut, prin trairi apriori, revelate, spirituale, intangibile fizic, cu caracter de adevar absolut. Adevarul absolut este intotdeauna personal si nu poate fi transmis, iar sensul vietii se poate considera atingerea acestui adevar intangibil la nivel fizic, prin transformarea intr-un om superior, pozitionat in echilibru perfect intre lumea materiala si cea spirituala.
Privind catre lumea materiala, putem observa ca viata are un scop, dar scopul vietii nu se confunda cu sensul acesteia. Fiintele vii sunt o manifestare a complexitatii materiei amorfe, iar fenomenul acestei stari pe care noi o numim viata, se perpetueaza datorita capacitatii formelor de viata de a isi prelungi aceasta stare supravietuind, intretinandu-se si multiplicandu-se, cu alte cuvinte, reinoindu-si materialul viu, fie prin dezvoltare sau crearea de noi entitati vii. Consider ca momentul in care se intersecteaza scopul cu sensul vietii este evolutia, pentru ca prin optimizare si reorganizare, viata capata sens, datorita aparitiei unei competitii nedeclarate intre indivizi. Evolutia este un scop si un sens totodata, si de aceea omul se afla pe un drum de initiere si autoimbunatatire de cand se naste.
Omul isi fixeaza mai multe tinte sau scopuri in viata, iar linia ce uneste aceste puncte se poate considera sensul vietii pentru acea persoana in parte. Sensul ni-l definim prin propriile aspiratii si ambitii, dar fiindca suntem dependenti de autodepasire, odata ajuns scopul final, lumea noastra se rastoarna si suntem din nou in cautarea unor alte cai. Astfel niciodata nu ramane timp pentru aflarea sensului si de aceea moartea vine mereu ca o intrerupere brutala a cautarilor si aspiratiilor omului.
Copiii sunt cei mai mari exploratori ai sensurilor pentru ca ultimul lucru pe care il invata este timpul. Dupa ce copilul incepe sa constientizeze timpul, devine om si viata sa devine conditionata de timp. Aflam prea devreme ca timpul este cel care ne devalorizeaza treptat ca fiinte, probabil numai in beneficiul sufletului. Timpul devine infinit si de necuprins din momentul in care realizam ca viata noastra e finita si are un sfarsit, fapt ce aduce o comprimare a clipelor noastre si o accelerare a modului in care percepem lucrurile. Presiunea timpului si claustrofobia datorata gradatiilor infime intre care suntem plasati pe rigla timpului ne fac sa revedem sensul vietii ca lupta cu timpul, ca si cum stelele s-ar putea lupta cu cerul. Omul doar coexista cu timpul si asta il costa viata, dar sensurile nu sunt date de timp sau de scurta sa durata, ci de om pentru a ajunge dincolo de ce crede ca poate avea.
________________________________________

Viata este un tip de energie determinata si care determina. De la nastere pana la moarte exista in organismul uman diferite tipuri de energie. Singurul tip de energie caruia organismul nu-i poate rezista este energia Razei Mortii. Aceasta raza poseda un voltaj electric foarte inalt. Organismul uman nu poate rezista acestui voltaj. In acelasi fel in care un fulger poate sa distruga un copac, raza mortii poate sa distruga inevitabil organismul uman. Raza mortii conecteaza fenomenul mortii cu cel al nasterii. Raza mortii produce descarcari electrice foarte intime si produce de asemenea o nota cheie care are puterea precisa de a combina genele in ovulul fecundat. Raza mortii reduce organismul uman la elementele sale fundamentale. Samael Aun Weor: Educatie Fundamentala

Va propun un mic experiment. Incercati sa va intrebati cunoscutii care este scopul vietii lor sau care este scopul lor in viata etc. O sa observati ca cei mai multi, ori nu stiu ce sa raspunda, ori solicita un timp de gandire (de ordinul catorva zeci de secunde). Oricum, este clar ca nu au acest raspuns stocat in memorie intr-o locatie accesibila, ca aceasta problema nu ii framanta. Or, in conditiile in care nu cunosti scopul, cum poti detine informatii legate de mijloacele pe care ar trebui sa le folosesti in vederea atingerii acestuia, a scopului? Si atunci, ce concluzie putem trage? Ca foarte multi - daca nu cei mai multi - oameni nu cunosc scopul propriilor vieti, ca atare, nici mijloacele aferente si, in consecinta, isi traiesc viata sub imperiul notiunii ce se numeste "inertie".

Propune-ti in viata un scop cat mai inalt. Sa ajungi la cer. Chiar daca nu vei reusi, macar vei ramane printre stele.

E bine ca in viata sa ai un scop cat mai inalt, cat mai greu de atins. Si nu trebuie sa fii masochist pentru aceasta, ci pur si simplu pentru motivul de a avea pentru ce sa lupti in viata. De multe ori, cel mai important nu este scopul propriu zis, ci lupta pentru a ajunge la el. Lupta sau drumul, pentru a-ti atinge scopul propus, poate "indeplini", pe parcursul lui, multe alte scopuri mai mici si care, la sfarsit, pot fi asamblate in asa fel incat sa constituie scopul inalt, pentru care s-a pornit la drum.
Dar ce ar putea fi acel scop final? Fiecare conform aptitudinilor, educatiei si dorintelor isi poate alege orice finalitate. Multi oameni isi pot alege sa smulga vietii cat mai multe placeri, mai mult sau mai putin "lumesti", care ar putea fi numite, intr-un limbaj mai libertin, "haleala, pileala si tavaleala". Dar pot, astfel de scopulete, sa fie asamblate intr-un scop global al vietii? Ele aduc niste placeri, dar pot aduce o multumire pe ansamblu? Te pot ele face "sa te simti bine in pielea ta"?
Imi aduc aminte de o fraza dintr-un film, despre niste adolescenti aflati in fata unui examen de admitere, pentru a urma studii din ce in ce mai specializate, care duceau spre alegerea unei meserii in viata. Un profesor universitar de istorie, avand publicate deja cateva carti, fiind recunoscut si respectat ca o somitate in domeniu si care avusese ca scop in viata "sa ajunga cineva", il intreaba pe un pusti de clasa a X-a: "Ce vrei sa te faci in viata". Raspunsul primit, "nu conteaza ce meserie voi avea, vreau sa traiesc frumos", l-a pus pe ganduri pe marele profesor. El s-a gandit toata viata la meseria lui si la scopul propus: de a deveni cineva, de a fi stimat si respectat. Dar, in drumul lui, a uitat ceva. A uitat sa traiasca. Viata lui se compunea din munca si dorinta de a face lucruri care sa-i sporeasca faima si re-numele, motiv pentru care si-a cam neglijat familia. Din punct de vedere material o duceau ine, dar el nu era "prezent". Era in munca lui.
Un scop interesant in viata: "sa traiesti frumos". Sa urmaresti asta zi de zi, nu doar in concedii sau in week end-uri. Sa o urmaresti, nu cu mintea - sa fii timorat clipa de clipa sa smulgi vietii frumusetea - ci sa-ti faci din asta o atitudine de viata - care vine de la sine, zi de zi, ora de ora.
A trai frumos in concordanta cu dorintele si motivatiile tale. A-ti satisface dorintele, poftele, chefurile, dorurile.
Cineva, pe net, zicea ca ii este dor sa mearga, la bunici, descult prin iarba, asa cum facea cand era pustan, inainte de a invata sa faca, pe caiete, betisoare si carligase. Dar ii este rusine. Asa ca, atunci cand il apuca amocu, isi lua doua beri, isi punea un joc baban la computer si ii trecea.
Dar oare a-ti reprima niste chefuri, niste dorinte ascunse ale fiintei tale, inseamna viata? Chiar daca aceste mici dorinte (sau mai bine zis doruri ale sufletului) nu sunt in corelatie cu scopul propus, ele ar trebuie indeplinite, altfel revin mereu si mereu in constiinta, ne-lasandu-te in pace sa-ti vezi de ale tale.