Gigi Becali, interviu CUTREMURATOR din spatele gratiilor: "M-ati facut un salbatic si un vagabond, fara nimic pe lume!"

Sursa: Jurnalul National

Gigi Becali a acordat primul interviu din inchisoare. Patronul Stelei a vorbit despre conditiile in care este tinut in penitenciar si a transmis un mesaj dur politicienilor romani. Latifundiarul si-a strigat, la propriu, disperarea si i-a cerut lui Traian Basescu sa-l gratieze.
"Nu am nevasta, nu am mama, nu am copii, nu am nimic. Eu ca sa am ceva trebuie sa inchid ochii si sa-mi aduc aminte de chipul fetelor mele, de chipul nevestei mele, de chipul mamei mele. Nu am nimic pe pamantul asta! M-ati facut un salbatic si un vagabond, fara nimic pe lume! Nu mai pot tacea la infinit! deaca taci la infinit esti complice la ce se intampla in tara ta", a spus Becali la Romania TV.
"Domnul presedinte poate sa spuna asa: Omul asta a facut... e acuzat ca a furat 600.000. Da, dar a dat inapoi societatii 30 de milioane. Deci nu are hotia in sange, nu e hot. Omul asta a vrut sa premieze o echipa care sa joace corect si sa stopeze o coruptie. I s-a confiscat si un milion sapte sute. Omul asta si-a facut un an din pedeapsa aproape, a platit si tot prejudiciul statului si atunci de ce sa nu dau eu cand poporul vrea? Ca daca poporul nu voia, nu putea sa faca nici domnia sa. Si ce mai fac? Fac si un bine unui om. Am stat cu el la meci, am stat si la o masa. Ii multumesc ca a stat atunci si cu asta basta. Eu asa cred ca trebuie sa faca un presedinte, daca nu vrea, asta este. Ce sa fac?", a continuat Gigi Becali.
Latifundiarul din Pipera a vorbit si despre gratierea lui Gica Popescu.
"Stiti proverbul ala: "Eu nu plang la mormant strain". Deocamdata plang la mormantul meu, adica ma intereseaza mai intai maioul ca e mai apropare si apoi camasa. Nu sunt eu in masura si nici nu vreau sa comentez despre Gica Popescu, pentru ca omul face fiecare cum ii place. El a fost orgolios si a zis "Refuz gratierea" sau "Nu o vreau", a spus Gigi Becali.
Mai mult, acesta a spus ca este sigur ca pana la Paste va fi gratiat: "Eu ca sa vad familia mea si fetele mele si mama mea si nevasta mea...Daca eu am trecut prin iadul smereniei si prin iadul iubirii cum sa nu vreau eu acum gratierea? Cer de o suta de ori gratierea. Si daca vrea sa imi dea (gratierea n.r.) bine, daca nu, sa le dea Dumnezeu sanatate. Eu sunt sigur ca imi va da gratierea pana in Paste, pentru ca daca nu voia sa imi dea, spunea "Nu-i dau" si gata. Ce, putea cineva sa il condamne? Eu cred ca mi-o va da. Chiar daca nu imi da gratierea, un lucru este obligat sa il faca si domnia sa si primul ministru, si ministrul Justitiei, si Parlamentul Romaniei. Ii obliga legea si ii obliga Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu le-a permis sa fie in functii, adica sa citeasca o data la rugamintea unui om pe care l-au cunoscut si sa citeasca legea de executare a pedepsei in regim deschis pana la capitolul Recompense. Daca se respecta legea, eu nici nu ar trebui sa fiu in puscarie. A, ca se incalca legea si daca legea se incalca si nu respecta legea anumiti oameni sa raspunda si ei pentru incalcarea legii", a marturisit Gigi Becali.
Finantatorul Stelei are de executat o pedeapsa de trei ani si jumatate de inchisoare, dupa ce a fost condamnat, in 20 mai 2013, la trei ani de inchisoare in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii si a primit ulterior un spor de sase luni, dupa alte doua condamnari, in dosarul "Valiza" si in cel al sechestrarii celor care i-au furat masina.
Gigi Becali a fost incarcerat la Penitenciarul Jilava pana in 29 octombrie 2013, cand a fost transferat la Penitenciarul Poarta Alba din judetul Constanta, dupa ce Administratia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.
El a depus, in timpul detentiei, cereri de permisie sau de invoire pentru a participa la unele evenimente in familie, precum si o solicitare de intrerupere a executarii pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i insa respinse.