libertatea.ro: 'Turcul' Florin Cernat pune paie pe foc la echipa nationala: 'Mutu nu trebuia sa lipseasca!'

In prezent la Rizespor, Florin Cernat (33 de ani) a luat pulsul turcilor inaintea marelui meci de la Bucuresti.
- Libertatea: Florin, ce spun turcii despre meciul cu Romania?
- Florin Cernat: Cred in sansele lor, cred ca vor bate, ca Fatih Terim ii va pune pe picioare. Dar daca Romania va evolua precum a facut-o cu Ungaria, imi vine greu sa cred ca vom pierde. Doar un ghinion mare ne-ar putea face sa avem probleme.
- Cine e seful turcilor?
- Arda Turan! El este capul! Burak joaca in fata alaturi de Bulut, care n-are loc la Galata de Drogba. Turcii vor schimba cativa jucatori fata de meciul cu Andorra. De la noi imi place Bourceanu, cu care am jucat fotbal la Galati. A crescut mult la Steaua. Si Pintilii imi place. Cei doi se cunosc de parca joaca de-o viata. Chiriches a jucat si el excelent cu Ungaria, relaxat...
-Ce spui despre neconvocarea lui Mutu?
- A fost curios pentru mine ca nu a fost chemat la lot. Chiar daca joaca sau nu la club, Mutu trebuie convocat! Nu trebuia sa lipseasca. Dar toata lumea stie caracterul selectionerului! Poate e si ceva intre ei, nu vreau sa comentez.
- Un pronostic?
- Romania nu pierde! Turcii sunt buni individual, dar ca echipa sufera. Oricum, jocul va fi tare. Turcii sunt agresivi, alearga mult.