Selectionerul Romaniei, Victor Piturca, s-a plans ca are probleme mari de lot inaintea amicalelor cu Elvetia si Austria, admitand ca reprezentativa noastra porneste cu sansa a doua in cele doua confruntari
Echipa nationala a Romaniei s-a reunit ieri-dimineata la Centrul National de Fotbal de la Mogosoaia in vederea sustinerii celor doua partide amicale, cu Elvetia, pe "Swissporarena" din Lucerna (30 mai, de la ora 21.15) si Austria, pe "Tivoli Stadion" din Innsbruck (5 iunie, de la ora 21.30). Lotul tricolor convocat pentru aceste actiuni este format din: Bogdan Lobont, Ciprian Tatarusanu, Silviu Lung Jr. - portari; Paul Papp, Cornel Rapa, Valerica Gaman, Vlad Chiriches, Dorin Goian, Mihai Pintilii (Pandurii Targu Jiu), Razvan Rat, Iasmin Latovlevici - fundasi; Gabriel Torje, Alexandru Maxim (Pandurii Targu Jiu), Alexandru Bourceanu, Nicolae Grigore, George Florescu, Costin Lazar, Alexandru Chipciu, Gheorghe Grozav - mijlocasi; Daniel Niculae, Cristian Tanase, Marius Alexe, Marius Niculae - atacanti.

Lobont, convocat
pe nevazute

Antrenorul nationalei Romaniei, Victor Piturca, a explicat intr-un cadru organizat ce asteptari are de la cele doua partide amicale pe care Romania le va sustine in compania Elvetiei si Austriei. Piti a vorbit si despre decizia de a-l convoca pe Bogdan Lobont, care nu evolueaza in mod constant la echipa de club, AS Roma. "Elvetia e favorita, dar asta nu inseamna ca meciul l-a castigat deja. Portarii nostri au nevoie de Lobont, un fotbalist care are o experienta deosebita, iar 'Lobby' avea nevoie sa aiba iar contact cu nationala. Nu am fost foarte multumit de situatia portarilor care vin la nationala. Au facut foarte multe greseli. Chiar daca nu joaca in mod constant, aportul lui poate fi important la prima reprezentativa. Mi-as fi dorit ca Pantilimon sa apere macar o data la patru-cinci meciuri. Stiti ca eu l-am adus la nationala. E un portar de calitate, dar, din pacate, nu joaca. Stiti ce s-a intamplat la meciul cu Belarus. La lucrurile astea m-am gandit cand l-am convocat pe Lobont. Plus ca 'Lobby' isi doreste foarte mult sa vina la echipa nationala, ceea ce la unii nu se intampla. Cu siguranta ca le va fi de ajutor portarilor mai tineri. Am discutat cu el", a spus Piti, conform gsp.ro.
Selectionerul s-a simtit dator sa explice si prezenta lui George Florescu la lotul national: "Florescu a jucat constant la echipa de club. Mi-a atras atentia, l-am urmarit. La nivelul mijlocasilor centrali nu prea aveam jucatori de valoare. Vreau sa vad cum va evolua la aceste doua meciuri amicale. A evoluat bine si in trecut, din cate imi amintesc. Jucatorii care vin la nationala trebuie respectati, sunt si ei oameni. Dau tot ce pot pentru echipa, trebuie tratati cu respect".
Piturca s-a declarat surprins ca mijlocasul Gabi Torje nu este folosit in mod constant de antrenorul lui Udinese, Francesco Guidolin. "Torje e un jucator foarte bun. A reactionat formidabil, chiar daca nu prea a jucat la echipa de club. Dar el a bifat minute la Udinese. Chiar nu inteleg cum Torje nu joaca la Udinese. Antrenorul lui cred ca a avut exemplul practic vazandu-l cum a jucat la nationala. Sigur, e strategia lui, stie mai bine ce are de facut, dar eu raman surprins ca nu il foloseste mai des. Pot fi jucatori care sa nu evolueze in mod constant la club, dar pot ajuta la nationala. La fel am facut si cu Marica. E un fotbalist care, atunci cand vine la lot, joaca foarte bine. Din pacate, s-a accidentat acum", a punctat Piturca.
Nu plange dupa Chivu, dar dupa Mutu da

Intrebat daca mai spera sa-l faca pe Cristi Chivu sa revina la nationala, Victor Piturca a facut o declaratie surprinzatoare, afirmand ca are nevoie de el, dar sa nu-si trateze colegii cu superioritate. "Chivu trebuie sa-si doreasca sa vina. In ziua de azi e foarte importanta motivatia. Daca vine un jucator cu nasul pe sus, nu poate da randament. Factorul psihic are un rol formidabil", a spus selectionerul. "Adi n-a jucat in ultimul timp, a fost accidentat. Era mai greu sa-l chem dupa o luna in care nu a jucat la echipa de club in mod constant. Am preferat o solutie care, din punct de vedere fizic, e la un nivel foarte inalt. Pe Mutu ne vom baza la meciurile importante, dar numai daca va fi la un nivel corespunzator. Marius Niculae are si el probleme. Pur si simplu, nu avem un atacant veritabil. Ne lipseste aproape o echipa. Tot raul este spre bine, deoarece am posibilitatea sa vad si alti jucatori, chiar cu riscul de a pierde meciul".