Echipa feminina de baschet (liceu) a Colegiului National "Carol I" din Craiova s-a clasat pe locul sapte la finala Olimpiadei Nationale a Sportului Scolar (ONSS), din opt echipe participante. În cadrul competitiei gazduite de Hunedoara, sportivele pregatite de profesorul Cristian Corneanu au obtinut doar doua victorii, ambele in fata reprezentantei judetului Teleorman. "Am invins Teleormanul in grupa prima data, apoi in meciurile pentru locurile 5-8 si ne-am clasat pe locul sapte. Restul meciurilor le-am pierdut, dar nu sunt suparat pe fete deoarece am intalnit echipe de la licee cu program sportiv. Ne bucuram ca am ajuns la turneul final", a concluzionat ieri profesorul Corneanu. Acesta a deplasat la Hunedoara un lot alcatuit din urmatoarele jucatoare: Carmen Bonciog, Dominique Gherghe, Andreea Nicoara, Cristina Cioboata, Gabriela Geica, Madalina Ion Trusca, Ionela Mitran si Loredana Vasilcoiu.