Petre Grigoras a mai descoperit in lot un fotbalist universal, Calin Cristea. De profil mijlocas, Cristea a evoluat in ultimele etape ca fundas stanga si s-a descurcat destul de bine.
Mijlocasul Calin Cristea a inceput sezonul titular, insa pana la finalul anului 2011 a adunat abia 159 de minute in teren in Liga 1. Integralist in ultimele trei jocuri, Cristea a revenit in atentie, in special datorita faptului ca a acoperit un post inedit, cel de fundas stanga. "Ma simt destul de bine si pe acest post, am mai jucat fundas stanga si la Alba Iulia. Este un post neobisnuit pentru mine, dar cred ca m-am descurcat destul de bine. La fotbal, e bine ca orice jucator sa poata sa joace pe mai multe posturi", a comentat Cristea noua postura. In continuare, fotbalistul are prima sansa la titularizare ca fundas stanga, date fiind indisponibilitatea lui Vlad si exilarea lui Cardoso la echipa secunda. "Nu stiu unde voi juca, depinde de ce va decide antrenorul. Pentru mine important e sa joc, nu conteaza pe ce post", a spus Cristea.
Fotbalistul spera ca Pandurii sa-si ia revansa duminica, la Ploiesti, dupa ce in tur Astra a castigat la Targu Jiu cu mult noroc. "Atmosfera este buna dupa ultimele rezultate, important este sa o mentinem asa. Urmeaza o deplasare destul de grea. Si cei de la Astra vin dupa cateva rezultate nefaste, au schimbat antrenorul si cred ca vor da totul ca sa castige. Important e sa mergem si sa jucam acelasi fotbal pe care l-am practicat si pana acum si putem sa ne intoarcem cu punct sau puncte de la Ploiesti. Se poate spune ca vrem si o revansa dupa meciul din tur. Atunci ei n-au jucat aproape nimic si ne-au batut cu 2-1. Speram ca acum sa luam noi cele trei puncte. Eu zic ca Astra e mai periculoasa cu Mircea Rednic si Dinu Vama, dar mai important e ce vom face noi pe teren", a mai declarat mijlocasul pandurilor.

Parvulescu: Bacila
a refuzat oferta

Presedintele executiv al pandurilor, Eugen Parvulescu, sustine ca gruparea gorjeana i-a oferit lui Cosmin Bacila un contract marit cu 25% fata de actuala intelegere, insa jucatorul a cerut timp de gandire. "Cosmin Bacila s-a accidentat la Pandurii si trebuie sa fim gentlemani cu acest jucator. De aceea i-am oferit un contract pe doi ani, cu 25% mai mult fata de cat a avut el la Pandurii. Jucatorul a refuzat, pe moment, oferta. Probabil se gandeste la oferta Stelei. Sper sa ne inteleaga si sa semnam contractul cat mai curand. Bacila merita aceasta marire pentru ce a facut la Targu Jiu", a declarat Parvulescu.
Bacila mai are doua luni contract cu Pandurii Targu Jiu, insa poate semna cu orice club. Cosmin Bacila a suferit o accidentare grava in turul campionatului, in partida dintre Steaua si Pandurii, scor 1-2, si, momentan, se afla in perioada de recuperare.

Vladuti, promovat
la Liga 1

Atacantul Alexandru Vladuti a fost chemat de Petre Grigoras la echipa mare, dupa evolutiile bune de la echipa secunda a clubului Pandurii. Vladuti a mai fost in atentia lui Grig si la inceputul mandatului tehnicianului la Targu Jiu, in toamna anului 2010.
Altfel, in aceste zile, Grigoras, impreuna cu staff-ul sau, mai evalueaza trei tineri jucatori: Bogdan Suceava, portar, si Tiberiu Petris, mijlocas central, ambii de la FC Junior Targu Mures, si Antoniu Dumitru, mijlocas central, de la Chindia Targoviste.