In lipsa unor achizitii de marca, Pandurii se bazeaza tot pe vechii jucatori. Gorjenii debuteaza in 2012 acasa, cu liderul Dinamo.
Petre Grigoras lupta in retur cu jucatorii care i-au ramas dupa plecarile din iarna. Clubul Pandurii nu a facut mari investitii in achiziții, astfel ca nu vor fi nici surprize in alcatuirea primului "unsprezece". Bogdan Ungurusan, sosit de la "U" Cluj pentru 20.000 de euro, va incepe titular, in lipsa favoritilor pe postul de fundas dreapta, Adi Rusu si Marian Pleasca, ambii accidentati. Polivalentul Alexandre Cardoso si-a gasit, se pare, locul, incredintandu-i-se postul de fundas central stanga. Ionut Rada, favoritul lui Marin Condescu, mai are de asteptat pana sa devina titular la Pandurii. "Cardoso, prin experienta pe care o are, calitatea fizica si tehnica se va integra si va juca. Rada mai are de invatat", si-a motivat Grigoras alegerea. In atac ar putea aparea o noutate, lituanianul Deivydas Matulevicius, asta daca gorjenii reusesc sa-l transfere. "Exceptand incertitudinea din atac, daca rezolvam cu Matulevicius, apararea si mijlocul il stiti si voi. Sunt multumit de Maxim, a jucat bine in stanga si in dreapta. E in forma buna. O sa vedem pe cine voi mai alege. Daca va fi Matulevicius, o sa apara mici modificari in asezare", a declarat Petre Grigoras.
Primul "unsprezece" al pandurilor in 2012 ar putea arata astfel: Mingote - Ungurusan, Viera, Cardoso, Al. Vlad - Voiculet, Pintilii, Nistor - Maxim, Matulevicius, Batin.

Vin "cainii"!

Din cauza conditiilor meteo nefavorabile, cel mai probabil, returul Ligii I va incepe pe 3 martie, cu etapa a 20-a, in timp ce etapa a 19-a, programata pe 25 februarie, se va juca in perioada 1-3 mai. Pandurii nu mai debuteaza in 2012 la Brasov, ci acasa, cu liderul Dinamo Bucuresti. Runda a 20-a programeaza jocurile: Gaz Metan - CFR, Tg. Mures - Vointa, Astra - CS Mioveni, FC Vaslui - Chiajna, Rapid - Petrolul, Otelul - Ceahlaul, Sportul - FC Brasov, Pandurii - Dinamo si "U" Cluj - Steaua. O decizie definitiva va fi luata vineri de Comitetul Executiv al FRF.
Pana incepe campionatul, Pandurii Targu Jiu vrea sa mai dispute un ultim amical in cel de-al treilea stagiu din Antalya, in compania unei echipe romanesti. "Daca nu se va relua campionatul, intentionam sa jucam in Antalya o ultima partida de verificare. Adversarul nu-l stim, dar noi ne-am dori sa evoluam cu o echipa din Romania, una dintre cele pe care le vom intalni pe final de campionat", a spus presedintele executiv al pandurilor, Eugen Parvulescu.

Pleasca: In vara incep pregatirea cu echipa

Fundasul pandurilor, Marian Pleasca, va reveni pe gazon abia din sezonul viitor. Accidentat pe 11 noiembrie 2011, la debutul in nationala Romaniei intr-un joc amical cu Belgia, Pleasca se recupereaza la Clinica Atlantis din Bucuresti. Operatia de ruptura de ligamente se dovedeste un succes, iar fotbalistul munceste din greu sa-si revina. In doua saptamani, fundasul pandurilor va incepe alergarile, iar revenirea pe gazon este preconizata la reluarea pregatirilor pentru campionatul urmator. "Am scapat de carje. Acum merg normal. Astept sa incep sa alerg. Nu vreau sa fortez, nu ma grabesc. Medicii spun ca depinde de mine cand voi incepe sa alerg pe banda, cel mai probabil in doua saptamani. Mi-am revenit si psihic. Nu mai stau sa-mi plang de mila. Lupt sa ma intorc cat mai repede pe gazon. Mai am de stat circa o luna la Bucuresti. Recent am facut un RMN la genunchi si nici medicul nu se astepta sa fie atat de bine. In vara incep pregatirea cu echipa", a spus Pleasca.