Un galatean care a talharit un valutist din Dorohoi a fost incarcerat dupa mai bine de 11 ani de la comiterea faptei. Florin Hahui de 34 de ani, a plecat din tara dupa declansarea anchetei si a fost condamnat in contumacie la sase ani de inchisoare. Prins la finele anului trecut si extradat, barbatul a solicitat rejudecarea, iar saptamana trecuta Tribunalul Botosani i-a redus pedeapsa cu un an. Hotararea nu este insa definitiva, cei implicati in dosar putand formula recurs.
Potrivit documentelor aflate la dosar, la inceputul lui 1998, Deju Forgacs (40 de ani), cunoscut ca valutist in Dorohoi, a fost rugat de un necunoscut sa-i schimbe niste valuta. Au intrat in scara unui bloc, iar acolo clientul l-a lovit cu pumnii si picioarele si, ajutat de un complice, l-a "usurat" de borseta cu valuta in valoare de 20 de milioane de lei vechi, bijuterii din aur si lei. Trei ani au durat cercetarile, iar la final itele au dus spre Ionel Andrei din Barlad (jud. Vaslui) si Florin Hahui, din Galati, ambii fiind trimisi in judecata sub acuzatia de talharie. Daca primul a fost arestat preventiv, Florin Hahui, poreclit "Gadele", a fugit in strainatate. Avand indicii ca acesta s-ar ascunde in Irlanda, politistii l-au dat in urmarire internationala. Cu toate acestea, galateanul a hoinarit prin Europa mai bine de 11 ani, dar intre timp magistratii Tribunalului Botosani l-au condamnat in lipsa.
Prins in 2009 si extradat prin intermediul Biroului Interpol, barbatul a fost incarcerat, in prezent aflandu-se in Penitenciarul Iasi, unde isi ispaseste pedeapsa.