DCNews: Sorin Oprescu vrea un drum expres subteran de 14 km, spre A1 - Sorin Oprescu si-a propus construirea unui drum expres subteran lung de 14 kilometri. Soseaua ar urma sa lege capitala de Autostrada Bucuresti-Pitesti.
Ideea unui drum expres care sa lege Autostrada Bucuresti-Pitesti de Autostrada Soarelui nu e noua. Primaria chiar a inceput constructia unui pod si a facut exproprieri in zona Lacului Morii. Lucrarile au fost insa blocate in instanta. Solutia pentru deblocarea situatiei ar putea fi un tunel, informeaza TVR.
Tunelul va cobori la o adancime de 17 metri si va merge pe langa Lacul Morii. Pentru a ajunge la autostrada, soseaua expres va trebui sa treaca pe sub linia de centura.
Primarul Capitalei sustine ca investitia nu va fi cu mult mai mare fata de un drum la suprafata. Acesta ar fi costat 138 de milioane de euro. Mare parte din bani s-ar fi dus pe exproprieri. Ar fi trebuit cumparate 40 de hectare de teren.
Organizatiile pentru protectia mediului sustin ca vor contesta in instanta si aceasta noua varianta.
Studiile primariei arata ca noua sosea ar prelua doua treimi din traficul de pe Iuliu Maniu, una dintre cele mai aglomerate artere din Capitala.
Municipalitatea nu a lansat un termen in care viitorul tunel ar fi gata. Spre exemplu, pentru realizarea pasajului subteran din Baneasa, care este de 25 de ori mai scurt, constructorii au avut nevoie de un an si jumatate.