Un adevarat depozit de produse de contrabanda a fost descoperit de politisti, azi, la domiciliul unui barbat in varsta de 55 de ani din localitatea Breznita Motru, din judetul Mehedinti, informeaza NewsIn.Politistii orasului Strehaia au descins la locuinta suspectului in baza unei autorizatii de perchezitie eliberata de Judecatoria Strehaia. Barbatul se afla de mai multa vreme in atentia oamenilor legii, existand suspiciuni ca se ocupa cu vanzarea unor marfuri de contrabanda.La domiciliul lui, politistii au descoperit 1.520 de pachete de tigari de provenienta sarbeasca si 1.630 de litri de alcool, a carui provenienta urmeaza sa fie stabilita. Marfurile de contrabanda erau ascunse in beciul locuintei, in pod si in anexe gospodaresti.Totodata, oamenii legii au ridicat de la domiciliul sau suma de 110.000 de lei si 2.000 de euro, bani a caror provenienta nu a putut sa o justifice. Cu prilejul perchezitiei, politistii i-au intocmit dosar penal si pentru furt de energie electrica.Barbatul detine pe raza comunei Breznita Motru mai multe magazine.