B365.realitatea.net informeaza : Atentie, soferi! Politistii locali au iesit la vanatoare

Pe soferii din Bucuresti, si nu numai, ii asteapta vremuri grele. Politistii locali din Capitala se scolesc, pe rand, pentru a capata noi responsabilitati. De curand, acestia au inceput sa aplice si puncte de penalizare, pe langa amenda pentru parcare neregulamemntara, de exemplu, la fel ca politistii rutieri.
Proverbul "scapi de dracu’, dai de ta-su" se potriveste ca o manusa situatiei soferilor din Capitala care, de cele mai multe ori, nu pot parca regulamentar intrucat locurile special amenajate sunt insuficiente. Asa ca, intr-o astfel de situatie, masinile sunt lasate "pe unde se poate", dar fara sa fie respectate toate regulile de circulatie.
Daca ati scapat de ochii politistilor rutieri, paziti-va spatele si de politistii locali. In prezent, tot mai multi agenti se scolesc pentru a avea noi responsabilitati. Printre acestea, inclusiv sanctionarea cu puncte de penalizare a soferilor care incalca regulile de circulatie pe strazile din cartier. Asta, in conditiile in care, politistii locali aplica deja, de cateva luni bune, amenzi pentru nerespectarea regimului traficului in oras.
"Suntem in plin proces de pregatire comuna a politistilor locali cu Brigada Rutiera si urmam cursuri la institutiile de invatamant ale MAI (n.r. - Ministerul Administratiei si Internelor). Cei care s-au instruit pot da, pe langa amenda, si sanctiuni cu puncte de penalizare pentru oprire pe interzis, stationare interzisa, parcare neregulamentara si daca se circula interzis, adica pe sens unic. Pentru astfel de situatii, politistii locali aplica 3 puncte de penalizare", a declarat pentru B365.ro Aurel Dobrila, directorul general al Politiei Locale Sector 2 care a adaugat ca fostii politisti comunitari au primit, prin lege, astfel de competente, din ianuarie 2011, insa a durat mai mult pana au inceput sa puna in practica din cauza perioadei de pregatire.
Conform sursei citate, politistii locali nu au insa atributii si pentru "saltarea" carnetelor de conducere ori pentru alte abateri de la regimul circulatiei auto precum trecere pe culoarea rosie a semaforului sau depasire pe linie continua. "Noi nu putem opri in trafic. De cele mai multe ori, in astfel de cazuri, ii fluieram pe conducatorii auto si doar le atragem atentia", a explicat seful Politiei Locale Sector 2.

Sanctiuni pe banda rulanta

Cum locurile de parcare din Bucuresti sunt o adevarata problema pentru soferi, fiind mult mai putine decat necesarul Capitalei, politistii locali nu au cum sa someze. De exemplu, numai in Sectorul 2, media amenzilor pentru abateri de la regimul circulatiei rutiere este de 60 pe zi.
"De cand pregatim politistii locali si pana in prezent s-au aplicat in jur de 9.000 de amenzi, inclusiv cu puncte de penalizare. In cadrul Politiei Locale Sector 2 au fost instruiti 25 de agenti si mai avem un lot care finalizeaza cursurile in decembrie", a completat Dobrila.
Conform prevederilor legale in vigoare, politistii locali au la dispozitie cinci ani pentru a urma cursurile de pregatire, astfel incat pana in 2016 sa fie scolarizati toti agentii.
Tot politistii locali pot aplica sanctiuni pietonilor care traverseaza strada prin loc nepermis, dar si mopedistilor si biciclistilor care incurca traficul. Aceste categorii au fost insa pasuite de amenda, pana acum, dupa cum sustine seful Politiei Locale Sector 2.
Citeste aici despre atributiile complete ale politistilor locali, inclusiv in ceea ce priveste inmanarea cartilor de alegator dar si sanctionarea celor care au buletinul expirat sau nu au viza de flotant, ori domiciliul pe raza Bucurestiului.
La nivelul celor 6 sectoare ale Capitalei sunt aproximativ 2.000 de politisti locali.