Procurorii si politistii de frontiera din Darabani au anihilat ieri o retea de contrabandisti care trimitea tigarile prin posta. Anchetatorii au supravegheat mai bine de doua luni doi darabaneni care colectau tigari din localitatile invecinate orasului, pe care le trimiteau apoi, prin colet postal, catre persoane din Bucuresti si Brasov, care comercializau marfa. In baza ordonantei de retinere a corespondentei, emise de Nicu Paul Ionita, prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Darabani, politistii de frontiera au interceptat doua colete, depuse de Andreea A. de 23 de ani si Gelu A. de 29 de ani, la oficiul postal Darabani. Politistii au descoperit 1.060 de pachete de tigari, de provenienta Republica Moldova. Ancheta arata ca cei doi au mai facut, in perioada iulie-august 2010, inca 11 expedieri. Extinzand cercetarile, politistii de frontiera l-au identificat pe Sorin A. de 31 de ani, care a depus ieri dimineata un colet cu 500 de pachete de tigari. Pe parcursul audierilor s-a constatat ca tanarul a mai facut, in perioada aprilie-august 2010, inca sase expedieri de acest gen. Politistii de frontiera au efectuat perchezitii la locuintele celor implicati, fiind ridicate inca 343 pachete de tigari, in valoare de 17.913 lei.
"In baza unor informatii s-a constatat in mod repetat trimiterea unor colete voluminoase prin posta, ce erau susceptibile a contine marfuri accizabile. Tinand cont ca persoanele in cauza aveau si iesiri repetate pe ruta Radauti Prut-Darabani in acelasi interval de timp, s-a emis in regim de urgenta ordonante de retinere a corespondentei", a declarat Nicu Paul Ionita, care a mai precizat ca pe numele celor trei cetateni se continua cercetarile.